Turul Magazinelor #227: Turul telefoanelor cu cameră duală şi preţ accesibil

1.984 ori
<b>Turul Magazinelor #227: Turul telefoanelor cu cameră duală şi preţ accesibil</b>Pozele de vacanță trebuie să fie cu totul și cu totul speciale, așa că o cameră duală integrată pe un smartphone poate fi o dotare foarte binevenită. De aceea, vă prezentăm astăzi un Tur al Magazinelor în care includem câteva dintre cele mai

Pe principiul "două camere sunt mai bune decât una, mai ales cand au şi Bokeh", azi am decis să facem un tur al magazinelor care vă aduce în prim plan telefoanele cu cameră duală. Avem numai modele accesibile aici, inclusiv unul galonat de anul trecut şi fost flagship. Majoritatea sunt sub 1000 de lei ca preţ, dar avem una sau două abateri. Avem modele selfie phone, telefoane clonă şi alte ciudăţenii şi bunătăţi incluse mai jos.

1. Ulefone Gemini Pro

Ulefone Gemini Pro

La TomTop.com găsim Ulefone Gemini Pro, un smartphone 4G care plusează şi cu dotări bune. Astfel, are 4 GB RAM şi 64 GB stocare, plus acustică HiFi. Bateria de 3680 mAh nu e rea deloc, iar faptul că avem Android 7.1.1 ca OS mă surprinde plăcut. În spate avem o cameră duală cu 2 senzori de 13 megapixeli, ambii produşi de Sony, ceea ce nu e puţin lucru. Dar staţi, că mai avem! Primim şi un blitz quad LED şi cameră frontală de 8 MP cu blitz LED propriu.

Conectivitatea USB Type-C este aici şi avem şi ecran Full HD de 5.5 inch. Preţul este de 248.99 dolari.

2. Cubot Rainbow 2

Cubot Rainbow 2

Pe plan local eMAG.ro oferă telefonul Cubot Rainbow 2, foarte accesibil şi cu blitz frontal, plus cameră duală în spate. Costă doar 399 lei şi vine cu un design deloc rău, prin prisma ecranului cu muchii uşor curbate. Avem şi husa din silicon şi folie din sticlă la pachet. Camera duală din spate include un senzor de 13 MP + 2 MP şi deşi rezultatele sunt modeste, aşa cum au arătat testele noastre, preţul e prea bun pentru a fi refuzat.

3. Bluboo D1

Bluboo D1

Tot la eMAG.ro găsim Bluboo D1, care costă 395 lei. Plusul cel mare e faptul că are un ecran Sharp HD, iar în spate avem o cameră duală cu senzori de 8 + 2 MP, produşi de Sony. În față avem camera pentru captura selfie, iar designul terminalului, cel puţin în partea frontală îmi aduce foarte mult cu cel al lui Nokia 6. Rulează Android 7.0 şi are şi scanner de amprente. Bateria e bunicică.

4. BLUBOO Dual

BLUBOO Dual

Tot Bluboo are telefonul Dual în oferta GearBest.com la suma de 108 dolari. Acest model trece la o cameră de 13 + 2 MP şi rulează doar Android Marshmallow totuşi. Vine cu suport 4G LTE şi nu doar 3G, asa cum vedem pe handset-urile la sub 100/150 dolari. Avem un procesor quad core MediaTek destul de versat şi des utilizat pe terminalele din ultimii ani. Designul nu arată rău deloc şi deşi şansele sunt mici, pare că avem un corp metalic arătos aici.

Aparent ar fi aluminiu Seria 7000, folosit de Apple pe iPhone.

5. Huawei P9 

Huawei P9

Şi-a croit loc în acest top un smartphone net superior la capitolul cameră fata de cele de mai sus, Huawei P9. Flagship de anul trecut, terminalul propunea o cameră duală atunci când încă nu începuseră marile companii să experimenteze cu ea. Apple nu, Samsung nu, LG abia începea şi ea, deci era un device proaspăt şi unic prin includerea de tehnologie Leica pe cei doi senzori la început de an 2016. Chiar şi acum se ţine bine la Bokeh, prim planuri, culori şi la captura selfie chiar.

Şi designul e foarte arătos, unii ar spune chiar mai arătos decât în cazul lui Huawei P10. Quickmobile.ro vinde acest produs la un preţ excelent, serios scăzut faţă de cel de anul trecut, cu aproape 1000 de lei mai ieftin chiar.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×