Turul Magazinelor #259: Turul laptop-urilor cu diagonală mică şi preţuri OK cu modele 2 în 1, Acer, HP şi un device premium

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri  Gadgets 1.315 ori
<b>Turul Magazinelor #259: Turul laptop-urilor cu diagonală mică şi preţuri OK cu modele 2 în 1, Acer, HP şi un device premium</b>În turul de astăzi avem pentru voi sugestii de laptop-uri foarte interesante, de la modele cu dotări și preț de buget și până la variante ce impresionează prin pachetul hardware oferit. Printre aceste notebook-uri avem și unele de tip 2 în 1 ce

Portabilitatea e sfântă vara, de aceea există oameni care caută laptop-uri cu diagonală mai mică, sau înlocuitori de laptop-uri. Avem modele accesibile şi unul ceva mai premium. Sunt modele 2 în 1 aici, plus un mini laptop ideal şi drept consolă de gaming şi consider că am acoperit toate nişele posibile. Hai să vedem ce e atractiv in aceasta lista.

1. GPD Pocket Mini

GPD Pocket Mini

Începem cu cel mai mic laptop din acest tur, un model GPD Pocket Mini, care costă 495 dolari la GearBest.com. E ciudat să numeşti acest device un "laptop" la diagonala de 7 inch, dar cumva această abordare funcţionează aici. Vine cu procesorul destul de puternic Intel Atom X7, 8 GB RAM şi 128 GB stocare eMMC. Portul HDMI e un plus şi avem şi Windows 10 ca OS.

Rezoluţia Full HD surprinde la aşa o diagonală, sincer să fiu. Pare să fie o reinventare a PMP-ului şi MID-ului, doar că mult mai deştept şi mai puternic.

2. Allview Wi901N

Allview Wi901N

S-a strecurat şi un hibrid laptop-tabletă aici, marca Allview. Îl găsiţi la eMAG.ro la suma de 699 lei şi vine cu procesor Intel Atom quad core, ecran de 8.9 inch touch şi 2 GB RAM. Avem Windows 10 la bord şi acest device are o rezoluţie de 1280 x 800 pixeli şi un format destul de versatil. Mai primim şi 32 GB stocare, difuzoare stereo şi o baterie cu 5 ore de utilizare.

Greutatea de 411 grame a tabletei nu e rea, iar cu tastatura ajunge la 707 grame, rezonabilă aş zice.

3. Acer Chromebook C738T-C17E

Acer Chromebook C738T-C17E

Nu se putea fără un Acer Chromebook în acest tur, unul cu preţ excelent, la sub 1000 lei la evoMAG.ro. Are un ecran touch de 11.6 inch, 32 GB stocare şi 2 GB RAM. Ecranul este unul rotativ, la numeroase unghiuri, iar terminalul optează pentru un procesor Intel Celeron (dual core). Rezoluţia este de 1366 x 768 pixeli, iar ecranul este unul touch. De conectivitate se ocupă porturi USB 2.0 şi 3.0, dar şi Bluetooth şi WiFi.

Bateria cu 3 celule sună bine, mai ales ca Chrome OS nu e mare consumator.

4. HP EliteBook 2560P

HP EliteBook 2560P

Totul sună uimitor aici, de la faptul că primeşti un procesor Core i5, 128 GB SSD şi Windows 10 la sub 1000 de lei, până la faptul că ai un ecran de 12.5 inch LED. E drept că Cel.ro vinde acest produs refurbished, procesorul Core i5 nu e prima tinereţe, dar RAM-ul şi stocarea tot sună bine. Rezoluţia de 1366 x 768 pixeli e rezonabilă la 700+ lei.

Personal mă impresionează bateria cu 6 celule, ceva ce chiar nu mai vezi în ziua de azi pe laptop-urile mai ieftine. Designul masiv poate fi apreciat de unii cumpărători, pentru că e un device mai rezistent şi solid.

5. DELL Latitude E5270

DELL Latitude E5270

Deşi am menţionat la început că e un tur mai degrabă al produselor accesibile, s-a strecurat şi un model compact cu preţ mai piperat. E vorba despre un laptop Dell cu ecran de 12.5 inch şi procesor Intel Core i5. Are 500 GB stocare, 4 GB RAM şi Windows 7 Pro/Windows 10 Pro. Costă 4.093 lei la PCGarage.ro şi are o garanţie comercială de 36 luni.

Un neajuns ar fi rezoluţia ecranului, de 1366 x 768 pixeli, dar măcar avem tehnologie anti glare şi rată de refresh de 60 Hz. Primim şi 2 difuzoare stereo de 2W. E interesant că avem două Windows-uri puse la bătaie aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×