Astăzi retailerul chinez Light in the Box are o campanie de vânzare fulger pentru flagship-ul Xiaomi Mi 6 care ajunge să fie listat pentru suma de doar 332.47 dolari. Prețul este tare bun chiar și în situația în care punem la socoteală TVA-ul în valoare de 19% pe care îl avem de plată odată cu sosirea produsului în țară.
Facem calculul total și se ajunge la suma de 395.63 dolari, adică undeva la aproximativ 1.560 lei! Este vorba despre o ofertă ce nu trebuie ratată și aflați că doar 20 ore aveți la dispoziție pentru a comanda telefonul la acest preț. Scăderea este una cu adevărat notabilă și dacă vă amintiți la începutul lunii noiembrie același retailer lista telefonul la suma de 1.800 lei cu tot cu TVA inclus.
Dacă vreți să aflați cum se descurcă smartphone-ul la capitolele care vă interesează, găsiți toate informațiile în recenzia noastră pe care am inclus-o și mai sus. Plătind acest preț primiți iată un handset echipat cu procesor Snapdragon 835, 4 GB RAM și cameră duală cu zoom optic 2x în spate. Mai bine de atât nu cred că puteți găsi în acest moment. Îl puteți comanda pe Xiaomi Mi 6 de aici!