Produse evoMAG.ro

Ce este Ethereum şi de ce toată lumea vorbeşte despre acest cryptocurrency ca noul Bitcoin (Editorial)

Autor:  | Publicat în:  Editorial 1.909 ori
<b>Ce este Ethereum şi de ce toată lumea vorbeşte despre acest cryptocurrency ca noul Bitcoin (Editorial)</b>Dezbatem în editorialul de astăzi un subiect mai aparte, unul referitor la Ethereum, o monedă virtuală despre care mai toată lumea spune că ar fi noul bitcoin, sau mai bine zis o alternativă. Discutăm despre aceste zvonuri în rândurile ce urmează

Dacă sunteţi ca mine atunci sunteţi cu ochii pe tot ce mişcă în universul tech şi ca atare v-aţi lovit de un munte de ştiri despre Ethereum la finalul lunii iunie. Acest cyrptocurrency este o alternativă la Bitcoin şi toată lumea discută despre prăbuşirea sa şi în general despre bula cryptocurrency, care e pe cale să se spargă. Am zis că e nevoie de ceva clarificări şi ca atare azi venim cu ele.

În primul rând trebuie să aflaţi că o monedă digitală, un crypto currency este un mediu de schimb folosind criptografierea pentru a realiza tranzacţii în siguranţă. E nevoie de un sistem digital care controlează creaţia de monedă de acest tip şi trebuie să ştiţi că acesta este doar un sub-tip al monedelor digitale. Bitcoin a devenit ultra popular în această zonă, fiind primul cyrptocurrency decentralizat în anul 2009.

Ethereum e aşteptat să depăşească Bitcoin ca valoare în 2018 sau chiar până atunci. Lucrurile au pornit la drum în 2013, când infrastructura pentru un nou tip de monedă a fost realizată. Vitalik Buterin, programator implicat în Bitcoin şi-a imaginat ideea de Ethereum pe hârtie. A propus apoi dezvoltarea unei noi platforme şi a unui limbaj de scriptare.

Ethereum

În 2014 compania elveţiană Ethereum a creat primul proiect software de acest tip, iar primele tokenuri au fost vândute în iulie 2014. Vânzarea a strâns peste 14 milioane de dolari, iar investitorii din pre sale au primit 60 de milioane de ether. În octombrie se permitea crearea de 5 ETH pentru fiecare bloc "minerit". Aici simt nevoia să vă dau nişte explicaţii.

"Mineritul" se aplică şi la Bitcoin şi la Ethereum. Bitcoin operează ca o reţea peer to peer, deci toată lumea care foloseşte Bitcoin are o mică porţiune din banca Bitcoin. Cu banii de hârtie guvernul hotărăşte când şi cum se imprimă banii. La Bitcoin "minerii" folosesc un software special pentru a rezolva probleme matematice şi primesc Bitcoin în schimb. Minerii sunt necesari pentru a aproba tranzacţiile, iar dacă numărul lor creşte, creşte şi securitatea.

Ethereum

Reţeaua Bitcoin schimbă automat dificultatea problemelor matematice, în funcţie de cât de repede se mişcă utilizatorii. La început procesoarele PC-urilor erau folosite pentru "mining", apoi s-a descoperit că plăcile grafice de gaming sunt geniale pentru acest scop. Cum tot mai multă lume se alătură reţelei, problemele de matematică devin prea grele pentru utilizatorul de rând. Astfel au apărut "pools" de mineri, care rezolvă mai eficient împreună problemele.

Dacă nu v-am pierdut pe undeva pe drum, continuăm cu detaliile despre Ethereum. Spre finalul lui 2014 au apărut întrebări despre securitatea şi scalabilitatea lui Ethereum, iar în 2015 apărea Frontier, versiunea iniţială publică a lui Ethereum. În 2016, în martie a fost lansat Homestead, un upgrade de protocol pentru reţeaua acestui currency, iar în mai Etherenum ajungea la vânzări de 150 de milioane de dolari, după ce presa a acoperit existenţa sa.

Ethereum

În aceeaşi perioadă hackerii au spart sistemul şi au furat resurse ETH, ducând la nelinişte în comunitatea crypto currency. Ca urmare a avut loc o schismă în organizaţia Ethereum. Au apărut Ethereum (ETH) şi Ethereum Classic (ETC). Varianta ETH susţine intenţionalitatea extra protocol şi luarea de decizii la nivel descentralizat.

Ethereum

ETH susţine imbtabilitatea la nivel de blockchain, ideea de "codul este lege" şi în general este o abordare mai rebelă. În iulie 2016 fundaţia Ethereum, utilizatorii şi dezvoltatorii s-au distanţat de ETC. Toamna trecută au fost blocate mai multe atacuri DDoS, iar în această primăvară Ethereum ajungea la un volum zilnic de tranzacţii de 450 de milioane de dolari.

ETH ajungea la o cotaţie de 94.22 dolari pe 18 mai, iar pe 3 iunie Rusia începea să susţină oficial moneda. Apoi la mijlocul lunii trecute valoarea sa a sărit de 400 de dolari, deci o creştere de 5001% faţă de luna ianuarie a acestui an. În ultimele zile şi reprezentanţii marilor bănci au început să facă declaraţii pro Ethereum, în vreme ce au lovit în Bitcoin.

Ethereum

Simt că v-am lăsat în ceață mai sus cu termenul "Blockchain". Aceasta este un soi de fişă sau listă publică cu toate tranzacţiile Bitcoin care au fost vreodată executate. E în creştere constantă, cu noi blocuri adăugate ca un set de înregistrări. Ele sunt adăugate cronologic şi fiecare "nod" (computer conectat la reţeaua Bitcoin folosind un client valid) primeşte o copie a acestui blockchain.

Bancherii consideră că Ethereum are un Blockchain superior şi că tehnologia sa consumă mai puţină energie pentru mining față de Bitcoin. Începutul lunii iulie a adus picaje şi pentru Bitcoin şi Ethereum, indicând iarăşi faptul că monedele digitale nu sunt deloc stabile. Pe 7 iulie Ethereum era la 252 dolari, de la 400 la final de iunie. Valoarea sa totală este de 23.5 miliarde de dolari, iar capitalul său de piaţă este la 57% din cel Bitcoin.

Ethereum

Firmele mari şi afacerile mari par să aibă o abordare pozitivă cu privire la Ether, cu 94% dintre firmele întrebate de New York Times lăudând sistemul. Doar 49% aveau părere bună despre Bitcoin. MGT Capital, compania condusă de John McAfee se număra printre susţinători spre exemplu. Firma s-a poziţionat mai nou că provider de top al puterii de procesare pentru a obţine un blockchain relevant.

Probleme care ar putea apărea pe viitor ar fi o nouă schismă, o evaluare greşită a acestei monede sau scăderea bruscă a interesului utilizatorilor. Dacă încă nu v-aţi lămurit de fenomen vă las mai jos o bibliografie generoasă. Personal mă simt mai tentat de Ethereum decât de Bitcoin după ce am conspectat puţin despre el. Totuşi nu prea am încredere în trăznitul McAfee...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×