Tot ce trebuie să ştiţi despre schimbările de algorim Facebook din 2018

Autor:  | Publicat în:  Editorial  Facebook 3.371 ori
<b>Tot ce trebuie să ştiţi despre schimbările de algorim Facebook din 2018 </b>În ultimele zile s-a vorbit mult despre schimbările de algoritm implementate pe Facebook, modalitate prin care rețeaua de socializare încearcă să scoată în față postările prietenilor și să pună pe plan secund reclamele și știrile din feed

Ultimele zile au adus multiple discuţii despre marile schimbări de algoritm Facebook din acest an, deja puse în mişcare de Zuckerberg şi urmând a afecta radical modul în care business-urile îşi desfăşoară activitatea pe reţeaua de socializare numărul 1. Pe scurt: FB va pune planul 2 companiile şi pe planul întâi interacţiunea dintre persoane reale.

Facebook

Practic vom scăpa de invazia de ştiri (sau pseudo ştiri) din feed-urile noastre, de reclame şi postări sponsorizate şi vor fi prioritizate mai degrabă postările celor apropiaţi. Anul 2017 (plus finalul de 2016) a fost marcat de eliminarea postarilor de tip "Fake News", dar au mai fost câteva update-uri care merită menţionate. Spre exemplu funcţia "Stories" sosea doar în ianuarie 2017, deci a împlinit un an. Este inspirată clar de la Instagram şi Snapchat.

De-a lungul anului trecut am văzut cum feed-ul de ştiri a avut accent mai mare pus pe reacţii, decât pe like-uri. Conţinuturile video au fost prioritizate, iar în iunie 2017 link-urile dubioase sau prea partajate într-un timp scurt sunt scăzute ca prioritate în feed. Apoi am primit funcţia "Explore Feed", iar paginile care se încarcă rapid au primit extra prioritate.

Facebook

În august a debutat "Trending News" pe aplicaţia de pe mobil şi în mod bizar după un an întreg de aranjat cum trebuie feed-ul, la pachet cu site-uri de ştiri şi creatori de content, acum FB dărâmă tot şi o ia de la zero. Ca atare pe viitor postările de la branduri, publisheri, marketeri şi ştirile vor fi puse pe locul 2 în spatele postărilor prietenilor voştri, cu pisic, poze cu copii, mâncare şi poze din vacanţă.

Facebook

Publisherilor li se recomandă pur şi simplu să creeze content care să genereze mai multe discuţii... un exemplu fiind discursul lui Oprah de la Globurile de Aur, deşi nu vezi aşa ceva în fiecare zi. Zuckerberg pare gata să renunţe la Facebook ca sursă de ştiri, mai ales după ce compania sa a ajuns imaginea lui "Fake News" în 2016, împreună cu Twitter.

Un lucru evident este faptul că va creşte costul reclamelor, brandurile având acum mai mult de luptat (plătit) pentru a ajunge în atenţia utilizatorilor. Spaţiul de expunere în fața utilizatorului va scădea, astfel ca pe viitor un utilizator care a dat like la 50 de pagini, dintre care 20 sunt branduri va vedea postări doar de la 10 din acestea în feed-ul său.

Facebook

O altă categorie de site-uri care vor plăti pentru a avea postările prioritizate sunt cele de ştiri. Şi aici spaţiul de expunere scade cam cu 50%. Multe site-uri gen Mashable sau 9gag ar putea fi puse pe butuci de lipsa de Facebook, deci vor plăti oricât pentru relevanță. Având aceasta disperare după relevanță şi plată, Facebook îşi va putea organiza mai bine ştirile, iar sursele de Fake News nu vor mai avea fonduri pentru a face faţă.

Nu ştiu dacă îşi mai aminteşte cineva de modul în care funcţiona şi arăta Facebook înainte să se lanseze News Feed-ul în 2006. Facebook era mediul în care studenţii şi prietenii se adunau să interacţioneze, să converseze. Se posta "Wall to Wall" în acele vremuri şi reţeaua s-a răspândit super rapid în toată lumea fix din acest motiv. A dispărut totuşi acel farmec şi acum suntem practic drone care fac scrolling toată ziua, văzând postari de la site-uri de ştiri, clipuri haioase, uneori fake news, alteori postări de la pizzerii, producători de haine şi alte companii care ne momesc cu produsele lor.

Facebook

Facebook vrea să revină la accentul pus pe oameni, pe umanitate. Pe viitor brandurile şi publisherii vor încerca o metodă de a strecura în feed oricum, în postările unde sunt taguiți mulţi oameni de exemplu. Gândiţi-vă la o postare de o zi onomastică, când toţi "Sfântul Andrei" sau "Sfântul Ion" sunt taguiți. Cum sună o intruziune a unui producător de ciocolată pe acolo?

Like-urile capătă mai puţină importanţă, iar comentariile sunt acum factorul numărul 1 de popularitate. Facebook a încercat acest lucru şi cu Instagram, dar acolo tot nu se comentează destul. Oricât de mare ar fi Facebook sau Instagram, tot nu au acel "push" pe care îl are Twitter, de a îndemna oamenii să răspundă imediat cu un comentariu cu text, mai degrabă decât platul like sau share.

Zuckerberg mai speră şi ca pe Facebook să se constituie comunităţi şi grupuri mai solide, care să influenţeze vieţile oamenilor. Publisherii se adaptează între timp, iar Bloomberg a creat deja grupuri de Facebook bazate pe comunitate şi care gravitează în jurul anumitor subiecte fierbinţi. Aşa îşi păstrează traficul neatins şi neafectat de schimbarea de algoritm.

Facebook

Totuşi grosul traficului vine tot din News Feed, orice ai face. Ce ar vrea Zuck să vadă pe un feed ideal? Clipuri live care generează discuţii, vedete social media care creează content original, celebrităţi care postează (text dacă se poate), postări de grup, evenimente ale business-urilor locale şi surse de ştiri de încredere în cele din urmă. Cum orice schimbare vine cu sacrificii, prețul actiunilor Facebook a picat serios, iar compania a pierdut miliarde de dolari la bursă deja.

La final când închidem aplicaţia, telefonul, luăm o pauză şi ne gândim: avem nevoie mai multă de prieteni sau de ştiri? În funcţie de răspunsul la această întrebare ne vom adapta şi noi la noul algorim.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×