După ce Facebook a început să ofere opţiunea de a include o sabie laser (light saber) în fotografiile de profil cu ocazia lansării lui Star Wars The Force Awakens şi Google face o mutare promoţională de genul. Apărută sub forma unui experiment Google Chrome, Lightsaber Escape e de fapt un joc similar cu cele de pe Nintendo Wii.
Astfel, dacă accesaţi site-ul de aici de pe PC şi apoi linkul care vi se dă de pe telefonul mobil, veţi putea folosi handsetul ca un controller cu rol de sabie laser. Echipa Chrome mai oferise în trecut proiecte care transformau terminalele mobile în controllere. În ce priveşte jocul de faţă, el foloseşte WebGL pentru grafică 3D şi WebRTC cu WebSockets pentru comunicarea între handset şi desktop.
La început se realizează calibrarea telefonului şi apoi veţi mânui terminalul ca o sabie pentru a respinge laserele trase de Stormtrooperi şi a evada de pe navă. Din ce am văzut putem juca doar cu Light Side, nu şi cu Dark Side, iar jocul nu e chiar uşor.


