OS, UI & Apps Google Pixel 2 XL
Oreo curat, rapid actualizat şi cu un gest de strângere irosit
M-am bucurat că Google Pixel 2 XL a sosit relativ rapid la review şi test, pentru că eram curios să văd cum arată Oreo cel curat, pentru că Xperia XZ1 nu mă lămurise. După cum aveam să văd şi pe Huawei Mate 10 Pro, unele companii aplică atâta poleială peste OS că nu simţi nici o diferenţă faţă de Nougat.
Android 8.0 Oreo rulează in versiune stock aici şi a sărit rapid şi la Android 8.1. Remarcăm bara Google în zona inferioară, iconurile un pic mai viu colorate in UI, iar multitasking-ul e neschimbat, cu carusel şi split screen. Avem şi mod Picture in Picture, iar Setările au fost mai restrânse şi sunt acum "nested" (cuibărite), adică incluzând mai multe sub opţiuni. Nu prea am ce reproşa la această abordare.
Widget-urile sunt stock, fără prea mari schimbări de la Nougat. Avem şi Notification Dots, putem ţine apăsat pe un icon pentru a afişa extra opţiuni şi funcţii, precum compunerea unui email şi altele de gen. Oreo mai vine cu snooze pentru notificări, categorii de notificări, iar în zona dropdown avem un nou design pentru bara de control muzical şi un shortcut Settings mutat (şi cam prea mic şi incomod plasat).
App drawer-ul e destul de curat, la un swipe distanță şi fără bloatware. Evident avem şi muchiile telefonului pe care le putem strânge pentru a declanşa Google Assistant şi parcă regret faptul că nu putem porni şi alte aplicaţii sau funcţii. Cu puţin noroc la viitoarele actualizări vedem şi noi funcţii asociate acelor muchii interactive. Google Assistant e mai deştept decât oricând, cu feedback rapid, învăţând constant de la utilizator şi integrand Google Lens.
Poate identifica obiecte, scris, branduri, monumente, dar mai dă şi chix uneori şi mi se pare mai puţin precis decât Bixby Vision. În ce priveşte scannerul de amprente, setup-ul se face rapid, iar autentificarea se face super rapid şi e şi foarte precisă.
Am beneficiat şi de funcţie Ambient Display, echivalentul lui Always On Display de la Samsung sau Glance cel celebru de pe vremuri de pe Lumia-uri. Revin puţin la apps, cu 23 de aplicaţii preinstalate, un număr minuscul faţă de cele 40-50 pe care le tot vedem pe terminale cu interfeţe modificate. Cel mai din stânga homescreen e dedicat feed-ului Google, cu ştiri, vreme, informaţii despre echipele de fotbal preferate sau ruta ideală spre muncă.
Evident Android 8.0 are şi avantajul lui Play Protect, noi emoji-uri incluse şi Project Treble, care promite actualizări mai rapide pe viitor. Eu tot zic că Android 8.0 Oreo e un update mic, incremental, cam ca de la Jelly Bean 4.1 la 4.2 mai mult decât un salt mare ca de la KitKat la Lollipop.
Plusuri și minusuri Google Pixel 2 XL
Părți pozitive
- - comod
- - ecran luminos
- - baterie bună la playback video
- - difuzoare excelente, mai ales la surround
- - performanţă bună
- - selfie-uri perfecte, Portrait convinge
- - fotografii şi filmare excelentă
- - stabilizare optică şi electronică de caltiate
- - Oreo e fluid şi rapid
- - Assistant devine rapid o a doua natură
Părți negative
- - ecranul devine gri la un anumit unghi
- - ecran predispus la burn in
- - amplasarea butonului Power nu e chiar inspirată
- - marginile care suporta strângere pentru Google Assistant ar fi trebuit să aibă şi alte funcţii
Concluzii Google Pixel 2 XL
Google Pixel 2 XL este un telefon must have pentru fanii Android şi mai ales pentru puriştii, care vor o experienţă curată şi nealterată de ROM-uri şi straturi peste straturi de spoială superficială şi funcţii de care nu au nevoie. E clar faptul că e mai rafinat decât Google Pixel XL, mai puţin butucănos şi îi e superior la design, iar camera şi acustica în mod evident sunt bune.
Un alt plus e că s-a ieftinit mai rapid decât predecesorul cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp şi că nu e foarte greu de găsit, cum am pățit cu Pixel XL foarte foarte multe luni. Camera frontală a făcut minuni cu Portrait Selfie şi camera în general a impresionat, iar la drept vorbind chiar nu am găsit aşa multe probleme precum am tot văzut apărând în ultima vreme.
Singurele neajunsuri sunt cele legate de detaliile video şi de nuanţa gri a ecranului la un anumit unghi. În rest cine vrea Android curat şi integrate solidă Google Assistant, să aleagă Pixel 2 XL.
Video Review Google Pixel 2 XL
Note Google Pixel 2 XL
- Design9/10
- Display9/10
- Hardware9,1/10
- Baterie9/10
- Connectivitate10/10
- Multimedia9,3/10
- Cameră9,4/10
- Benchmark-uri9,5/10
- Temperatură10/10
- OS, UI & Apps9,6/10
- Preț8,5/10
- Total9,31/10