Cel mai bun preț de pe plan local pentru HTC 10 este de 1699 lei! Vine în varianta cu 32 GB stocare pe auriu!

720 ori15-08-2017
Cel mai bun preț de pe plan local pentru HTC 10 este de 1699 lei! Vine în varianta cu 32 GB stocare pe auriu!

Cei care nu apreciază sticla glossy de pe HTC U11 pot opta pentru flagship-ul taiwanezilor de anul trecut - HTC 10, un telefon ce costă cu până la 50% mai puțin și care se ține în continuare bine la nivel de dotări hardware. Noi l-am găsit astăzi în oferta celor de la QuickMobile.ro la prețul de doar 1.699 lei, ceea ce nu este deloc rău pentru un asemenea handset cu procesor Snapdragon 820, 4 GB RAM și corp metalic.

HTC 10

Vă amintim că telefonul aduce și un display de 5.2 inch cu rezoluție QHD de 2560 x 1440 pixeli, 32 GB de stocare flash + slot microSD și o cameră frontală de 5 megapixeli echipată cu sistem de stabilizare optică a imaginii. În spate se află camera de 12 megapixeli cu deschidere f/1.8, OIS, telemetru laser și suport pentru captură 4K, iar la interiorul carcasei o baterie de 3000 mAh.

HTC 10

În recenzia pe care v-am prezentat-o aici, am apreciat terminalul de față pentru ecranul de calitate, acustica excelentă în special la utilizarea alături de căști, fotografiile de calitate, dar și pentru captura video bună. La captura low-light am avut parte de rezultate deosebite și totodată am admirat performanța de top 3 la momentul lansării. Încă este un telefon solid și pentru ora actuală, asta dacă bugetul pe care îl aveți este de sub 2000 lei și vreți totuși un flagship.

QuickMobile îl vinde la suma de 1.699 lei și îl puteți achiziționa de aici

Mulțumim pentru pont lui Gavriluță Sergiu!

Sursa: Foto cover: androidcentral.com
Taguri: HTC HTC 10 Reducere discount Pret Pret in Romania recenzie Specificatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.