Deși ne așteptam să vedem smartwatch-ul HTC chiar în luna iunie, iată că o veste sosită astăzi din partea lui Evan Blass (@evleaks), ne cam taie din moral. Aparent, producătorul taiwanez ar fi amânat lansarea acestui dispozitiv purtabil pentru toamnă, fiind posibil un debut în cadrul show-ului IFA 2016 ce are loc la început de septembrie.

Ținând cont de faptul că HTC a mai amânat lansarea acestui smartwatch în trecut, tindem să credem că noua dată de prezentare nu este nici ea bătută în cuie. Potrivit unor zvonuri anterioare, produsul de față ar urma să sosească la pachet cu un display circular ce oferă o rezoluție de 360 x 360 pixeli, model cunoscut sub numele de cod Halfbeak.
În vreme ce alte informații lipsesc, nu putem decât să presupunem că smartwatch-ul rulează sistemul de operare Android Wear, și că beneficiază de un senzor special pentru măsurarea pulsului. La bordul său am putea regăsi și certificare pentru rezistență la apă și praf, dar pentru moment toate acestea sunt la stadiul de simple speculații.


