CES 2018: HTC Vive Pro este noua generaţie de headset VR de la HTC, care vine cu rezoluţie superioară

520 ori
<b>CES 2018: HTC Vive Pro este noua generaţie de headset VR de la HTC, care vine cu rezoluţie superioară</b>La CES 2018 din Las Vegas, producătorul taiwanez HTC a prezentat și noua generație de headset VR intitulată HTC Vive Pro, model care se remarcă printr-o rezoluție superioară. Acum integrează și căști în același pachet și aduce schimbări

Chiar dacă HTC nu e o prezenţă la fel de puternică la CES precum Samsung sau Lenovo, au avut grijă să domine feed-urile de ştiri cu noul lor headset VR. E vorba despre HTC Vive Pro, care aduce o rezoluţie crescută, design evoluat şi integrează şi căşti audio de această dată.

HTC Vive PRO

Noua casca de realitate virtuală nu are preţ încă şi nu e nici foarte clar când va ajunge în magazine. Stă mai bine la ergonomie, se pune mai uşor pe cap şi are centrul de greutate mai bine echilibrat. A fost lansat şi un Vive Wireless Adapter, care permite conectarea la PC via o conexiune în banda de 60 GHz, folosind tehnologia wireless WiGig de la Intel.

Carcasa acestui headset este acum de culoare albastră şi cele două camere frontale aduc cu ochi umani. Avem un mecanism special de ajustare în spate, care ajută ca întreaga maşinărie să stea mai bine pe capul purtătorului. Scăpăm şi de stresul de potrivire a unor căşti ideale, pentru că acum căştile audio sunt incluse. Cel mai mare upgrade e totuşi la nivel vizual.

Primim acum o rezoluţie de 1440 x 1600 pixeli pentru fiecare ochi, obţinând o rezoluţie totală de 2880 x 1600 pixeli, un salt de 78% faţă de predecesor. Vive Pro va fi compatibil cu accesoriile lui HTC Vive, iar Viveport a fost upgradat, schimbând interfaţa şi modul în care utilizatorul ia contact cu conţinuturi, aplicaţii şi jocuri. Totul a devenit mai interactiv, iar cantitatea de "titluri" ajunge la 1000 în acest magazin, probabil jocuri şi experienţe VR grupate împreună.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×