Pasionații de programare vor fi încântați să afle astăzi faptul că maratonul HackTM revine în Timișoara și în acest an, fiind vorba despre ediția cu numărul 5. Avem de-a face cu cel mai important eveniment de acest gen din sud-estul Europei, eveniment organizat de Asociația Banat IT și dedicat pasionaților de tehnologie din România, dar și din restul Europei care își propune să găzduiască din nou peste 400 de participanți.
Ediția din acest an se va desfășura în perioada 11 - 13 mai la Sala Polivalentă din Dumbrăvița unde organizatorii vor crea un spațiu demn de un festival de tehnologie. Sunt așteptați aici atât persoanele care activează în IT, cât și studenții, respectiv elevii pasionați de acest domeniu.
Participanții vor lucra în echipe și vor avea șansa de a dezvolta proiecte inovatoare sub îndrumarea mentorilor HackTM și pentru că este un hackathon deschis, se încurajează aici idei de proiecte care să testeze abilitățile de programare și de design. Durata hackaton-ului va fi de aproximativ 50 ore, timp în care vor fi desfășurate activități creative.
Sămbătă vor avea loc workshop-uri și prezentări tehnice, iar evenimentul se va încheia cu premii în valoare totală de 10000 euro pentru cele mai originale proiecte, desemnate de către specialiști în domeniu. Evenimentul HackTM 2018 este organizat de către Asociația Banat IT în parteneriat cu Timișoara Startup Hub, Universitatea Politehnică Timișoara, Smart City și sponorizat de Continental, Nokia, BeeSpeed și mulți alții.