Primele boxe inteligente Facebook ar avea o lansare programată în iulie; Sunt cunoscute drept Aloha și Fiona la nivel intern

695 ori
<b>Primele boxe inteligente Facebook ar avea o lansare programată în iulie; Sunt cunoscute drept Aloha și Fiona la nivel intern</b>Cei de la Facebook ar plănui ca în această vară să aducă pe piață și primele boxe smart din portofoliu, acestea fiind cunoscute la nivel intern sub numele de cod Aloha și Fiona. Acestea nu vor adopta stilul clasic pe care l-am tot văzut până acum

Anul acesta cei de la Facebook își vor încerca norocul și în zona de boxe inteligente, compania din spatele rețelei de socializare pregătind lansarea unor două dispozitive din această zonă, după cum aflăm pe seama unui raport marca DigiTimes. Suntem informați că cele două boxe sunt cunoscute la nivel intern sub numele de cod Aloha și Fiona și că lansarea acestora ar fi programată pentru luna iulie.

Spre deosebire de actualele boxe pe care le tot vedem pe piață, speakerele create de Facebook vor fi echipate cu panouri tactile realizate de LG Display și nu orice panouri, ci aparent unele de 15 inch. Diagonala este de-a dreptul uriașă ținând cont că avem de-a face cu boxe, dar mă gândesc că scopul acestora este să permită și navigarea pe rețeaua de socializare într-un mod mai deosebit.

Aflăm că Aloha va fi modelul mai special din acest duo și că numele său oficial va fi Facebook Portal. Vom primi aici tehnologie de recunoaștere facială, o cameră frontală cu lentile wide, control prin comenzi vocale și funcții dedicate de apelare video. DigiTimes mai notează în raport faptul că cele două boxe vor fi produse de Pegatron și că Facebook are de gând să creeze un ecosistem propriu pentru device-urile video consumer de genul în următorii 5 ani. 

Material Video Promovat:

Samsung Galaxy Active 2 LTE Unboxing și Setup, plus activare Orange Number Share

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×