Modificând puţin un proverb blasfemic (până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii), aş spune că până la CEO te mănâncă acţionarii. Fix acţionarii sunt problema în cazul tranzacţiei Samsung - Harman, care ar fi fost pusă în standby de un proces intentat de aceştia. Nu e prima oara cand apar probleme.
Aflam spre finalul anului trecut ca Samsung e gata să plătească 8 miliarde de dolari pentru a achiziţiona Harman International, la pachet cu tehnologiile şi brandurile sale de acustică, dar şi produsele sale auto. Ei bine, 2017 începe prost pentru ambele companii , acţionarii Harman pornind un proces contra CEO-ului companiei şi a comitetului de conducere şi opunându-se înţelegerii cu Sammy.
Documentele oficiale depuse la un tribunal din Delaware afirmă că Dinesh Paliwal, CEO Harman nu a acţionat cu bună credinţă şi a vândut compania la un preţ prea mic. În plus, acţionarii favorizează vânzarea către alte firme interesate şi nu Samsung. Înţelegerea se poate finaliza doar dacă mai bine de 50% dintre acţionari sunt de acord. Cei care au pornit procesul sunt o parte minoritară din total, dar i-ar putea convinge şi pe alţii.
Poate de aceea a şi anunţat Samsung că nu va avea acustică Harman Kardon pe Galaxy S8...


