Huawei își confirmă prezența la MWC 2018, acolo unde va lansa cel mai probabil tableta MediaPad M5

575 ori07-02-2018
Huawei își confirmă prezența la MWC 2018, acolo unde va lansa cel mai probabil tableta MediaPad M5

Sosește astăzi și confirmarea oficială a celor de la Huawei cu privire la prezența companiei în cadrul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2018 din Barcelona, acolo unde nu vom vedea noi flagship-uri din păcate. Lansarea seriei P20 va avea loc abia pe 27 martie, dar târgul spaniol ne-ar putea aduce în schimb debutul unor noi purtabile, dar și a tabletei high-end numită Huawei MediaPad M5.

Huawei

Confirmarea prezenței a fost făcută prin intermediul unei postări oficiale pe platforma Weibo și aflăm astfel că ni se pregătește și o conferință de presă. Tableta menționată mai sus a avut parte de numeroase leak-uri în ultima vreme și am aflat pe seama certificărilor faptul că va sosi într-o carcasă unibody metalică alături de dotări hardware high-end.

Astfel sunt șanse mari să vedem un chipset Kirin 960 sau Kirin 970 la bord, 4 GB de RAM și un display de 8.4 inch cu rezoluție de 2560 x 1600 pixeli. Va avea difuzoare stereo, port USB Type-C și probabil o baterie de 5000 mAh cu suport pentru încărcare rapidă. Formatul va fi unul compact și mă aștept ca Oreo să ruleze din fabrică pe acest dispozitiv.

Sursa: weibo.com Via: ubergizmo.com
Taguri: Huawei Huawei MediaPad M5 MWC 2018 Mobile World Congress 2018 Confirmare prezenta

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.