O bună perioadă de timp s-a speculat că în acest an sau în 2018 cel târziu Apple va trece la panouri OLED şi pe tabletele sale, dar în ultima vreme nu prea am mai auzit zvonuri despre iPad-uri. 2016 s-a încheiat cu speculaţii că noile tablete vor sosi în trimestrul 2 al acestui an, dar iată că noi indicii arată că vor întârzia de fapt.
Se pare că Apple ar plănui să lanseze cele 3 variante de tableta în a doua jumătate a acestui an. E posibil ca ele să debuteze la toamnă, odată cu noile modele iPhone. Ar trebui să primim o tabletă de 9.7 inch destinată segmentului educaţional şi sosind cu preţ mai mic decât de obicei, apoi un iPad Pro de 10.5 inch şi în cele din urmă un iPad Pro 2 de 12.9 inch.
Tableta accesibilă ar trebui să aibă un procesor Apple A9X şi va folosi componente de la furnizorii secundari Apple, iar celelalte două modele vor utiliza componente de la furnizorii principali şi un puternic chipset Apple A10X. Producţia în masă pentru modelul entry level debutează chiar în acest trimestru, iar cele cu dotări mai high end în trimestrul 2.
Trecerea la panouri OLED are cel mai probabil loc la anul totuşi. Nu e exclus sa primim si o noua varianta de accesorii Apple Pencil sau tastaturi si huse.


