Samsung lucrează la o nouă tabletă 2 în 1 cu Windows 10, modelul Galaxy TabPro S2

493 ori30-08-2016
Samsung lucrează la o nouă tabletă 2 în 1 cu Windows 10, modelul Galaxy TabPro S2

Samsung  lansa în urmă cu aproximativ 8 luni tableta hibrid cu Windows 10 Galaxy TabPro S, care a primit recenzii pozitive, fiind considerată chiar un rival solid pentru Microsoft Surface Pro. Ei bine acum se pregăteşte şi un succesor pentru acest device, un aşa numit Galaxy TabPro S2.

Cei de la Sammobile au aflat că ar exista 4 versiuni ale acestui model, cu nume de cod SM-W728, SM-W727, SM-W723 şi SM-W720. Acestea pot fi atât modele diferite pentru acelaşi TabPro S2, cât şi variante pentru pieţe diferite. Vom primi şi variante LTE şi WiFi evident. Speculaţiile vorbesc deocamdată despre un terminal cu ecran Super AMOLED de 12 inch, cu rezoluţie de 2160 x 1440 pixeli, cel mai nou procesor Intel Core M şi cu Windows 10 la bord.

Aşteptăm şi o cantitate mare de RAM, o baterie generoasă şi un preţ pe măsura unui hibrid. Tastatura va fi foarte importantă, deoarece acest model concurează cu Huawei MateBook, Surface Pro 4 (şi 5 la anul), plus tastatura lui iPad Pro, deci are rivali serioşi. Aşteptăm o lansare mai degrabă la CES 2017, decât la showurile toamnei...

Via: sammobile.com
Taguri: Samsung Samsung Galaxy TabPro S2 tableta 2 in 1 Windows 10 Specificatii Data lansare SM-W728 Samsung SM-W728 Samsung SM-W727 Samsung SM-W723 Samsung SM-W720

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.