Din câte se pare, brașovenii de la Allview au prins gustul telefoanelor cu Android Go astfel că la doar câteva zile distanță de la debutul lui P10 Style despre care v-am vorbit într-un articol dedicat iată că mai apare un model nou ce adoptă această platformă.
Se numește Allview A10 Lite și vine cu un OS menit să consume mai puține resurse de date mobile și cu aplicații din suita Go care ocupă mai puțină memorie. Acest smartphone vine echipat cu ecran de 5.34 inch ce oferă aspect 18:9 al imaginii și o rezoluție de 960 x 480 pixeli, cu procesor quad-core de 1.3 GHz, soluția grafică Mali-400MP2 și cu 1 GB de RAM.
Are și 8 GB de stocare flash, slot pentru carduri microSD de până la 128 GB și cameră frontală de 2 megapixeli. În spate se află o cameră foto principală de 8 megapixeli cu focus fix și bliț LED iar la interiorul carcasei cu greutate de 152 grame găsim bateria de 2150 mAh. Suportul dual-SIM este parte din ecuație și la fel și jack-ul audio, respectiv portul microUSB v2.0.
Printre aplicațiile din suita Go preinstalate aici avem următoarele: YouTube GO, Google Maps Go, Gmail Go, dar și Files Go. Se oferă și Gboard, Google Play, dar și browser-ul Chrome. Telefonul aduce doar suport 3G și prețul este de doar 349 lei în acest moment pe allview.ro în regim de precomandă.