Samsung Galaxy J4 Core debutează oficial cu Android Go la bord; Iată dotările sale

556 ori10-11-2018
Samsung Galaxy J4 Core debutează oficial cu Android Go la bord; Iată dotările sale

Pe final de vară sud-coreenii de la Samsung anunțau lansarea lui Galaxy J2 Core, primul telefon din portofoliu cu Android Go la bord - device cu preț de 95 euro și dotări modeste. Acum la mijloc de toamnă vine debutul unui alt model Android Go intitulat Samsung Galaxy J4 Core care aduce un pachet hardware ceva mai interesant. În ce constă acesta și la ce preț se vinde telefonul aflați din rândurile următoare!

Galaxy J4 COre

Ei bine, acest telefon ne oferă ecran TFT LCD de 6 inch cu rezoluție HD+, ceea ce este un upgrade serios pentru panoul de 5 inch cu rezoluție de 960 x 540 pixeli regăsit pe J2 Core. Avem un procesor quad-core de 1.4 GHz, baterie de 3300 mAh, 16 GB de stocare flash și 1 GB de memorie RAM.

Samsung Galaxy J4 Core aduce și cameră selfie de 5 megapixeli, respectiv un senzor de 8 mpx în spate. Avem Android Go bazat pe versiunea 8.1 Oreo și primim suita de aplicații Go menite să consume mai puține date mobile și să ocupe mai puțin spațiu în memoria internă. Pentru moment prețurile nu au fost publicate!

Sursa: samsungmobilepress.com
Taguri: Samsung Samsung Galaxy J4 Core J4 Core Debut Pret Specificatii Android GO

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.