Android 4.0 Ice Cream Sandwich pe HP TouchPad prin intermediul lui CyanogenMod 9 - iată un demo (Video)

1.649 ori13-01-2012
Android 4.0 Ice Cream Sandwich pe HP TouchPad prin intermediul lui CyanogenMod 9 - iată un demo (Video)

Iată că în sfârșit avem un build Android 4.0 Ice Cream Sandwich funcțional pe tableta HP TouchPad, după eforturi intense ale dezvoltatorilor și hackerilor. Vă reamintesc că tableta rula inițial WebOS, dar HP a încetat dezvoltarea device-ului și a platformei, axându-se pe alte proiecte. Astfel, le-a revenit dezvoltatorilor independenți sarcina de a face tableta TouchPad mai atractivă și cum altfel puteau face asta decât prin implementarea lui Android?

Aici a intrat în scenă CyanogenMod 9, un ROM personalizat care include Android 4.0 Ice Cream Sandwich la pachet. Se încearcă deja de câteva luni o portare funcțională pe TouchPad și iată că de abia acum ne apropiem de un rezultat viabil. Ce vedeți în clipul de mai jos este o experiență decentă de utilizare a lui ICS pe tableta HP, cu unele mici probleme, cum ar fi lipsa de funcționalitate a camerei sau a playback-ului video.

Ultima oară când am văzut un astfel de port era toamna trecută, iar lucrurile au evoluat mult de atunci. Clipul video de mai jos a fost realizat de către un membru al echipei CyanogenMod, greentheonly, care ne arată cum funcționează cel mai nou Android pe tableta HP TouchPad și ne prezintă și o scurtă sesiune de gaming în Angry Birds. Rețineți că în acest moment funcționează conectivitatea WiFi, Bluetooth, iar WebOS rămâne în continuare o opțiune de bootare, după cum confirmă bootloaderul de la începutul clipului.

Sursa: tablet-news.com
Taguri: HP HP TouchPad TouchPad Android 4.0 Ice Cream Sandwich Android 4.0 Ice Cream Sandwich TouchPad Android 4.0 HP TouchPad CyanogenMod CyanogenMod 9

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>