Aplicații de navigare offline numai bune pentru concediul care urmează

1.928 ori
<b>Aplicații de navigare offline numai bune pentru concediul care urmează</b>Soluțiile de navigare offline sunt la mare căutare &icirc;n această perioadă a anului. Majoritatea dintre noi plecăm &icirc;n concediu și chiar dacă mergem pe acel drum de 2-3 ori pe an ori este pentru prima dată, condiția drumului sau neatenția...

Soluțiile de navigare offline sunt la mare căutare în această perioadă a anului. Majoritatea dintre noi plecăm în concediu și chiar dacă mergem pe acel drum de 2-3 ori pe an ori este pentru prima dată, condiția drumului sau neatenția celorlalți participanți la trafic ne fac să fim mai puțini atenți la semnele care ne îndrumă spre destinație. Prefer să aud îndrumările vocale ale navigației și să mă concentrez asupra drumului și la neatenția altor șoferi din trafic.

Operatorii mobili sunt ceva mai generoși față de acum câțiva ani, abonamentele au mai mult trafic inclus. Traficul însă are o limită și prefer să folosesc navigația offline pentru că la destinație nu știu dacă am conexiune wi-fi sau nu. Economisesc traficul de date ca apoi sa-l folosesc pentru eventualele căutări locale de restaurante, cafenele sau pentru a posta pe Facebook o fotografie din concediu. Dacă ieși în afara țării pe durata concediului, atunci navigația offline devine o necesitate, traficul în roaming fiind inexistent sau scump de cele mai multe ori.

Iată așadar câteva aplicații de navigare offline, pe majoritatea le-am încercat de-a lungul timpului dar o studiere a traseului din timp pentru a observa eventualele porțiuni fără acoperire  înainte de a pleca spre destinația voastră n-ar strica.

MAPS.ME, Offline maps & navigation și MapFactor GPS

Le-am pus împreună deoarece toate cele 3 aplicatii folosesc hărțile open-source de la OpenStreetMap și au o acoperire similară a României. MAPS.ME are o interfață curată cu influențe clare din Android Auto dar lipsește ghidarea vocală în limba Română, ea regăsindu-se doar în meniul aplicației. În cazul celei de-a 2-a interfața este una obișnuită și ușor de navigat datorită butoanelor mari. Interfața aplicației este în limba Engleză dar ghidarea vocală are opțiunea limbii Române, un plus față de MAPS.ME. Aplicația de la MapFactor în schimb are si interfața cât si îndrumările vocale în limba română. Interfața este însă mai puțin intuitivă decât cele 2 (părere personală) iar vocea este înregistrată într-un mediu cu ecou. Printscreen-ul de mai jos reprezină interfața aplicației MAPS.ME atunci când căutăm pe hartă.

MAPS.ME

Google Maps

Aplicația celor de la Google a beneficiat de curând de un update care a readus funcția de salvare a hărții offline “pe plan local” am numit-o eu. Putem descărca doar o porțiune de hartă care se limitează la un dreptunghi care cuprinde până 3-4 județe în diagonală atunci când ținem device-ul în mod portret sau un dreptunghi alungit atunci când utilizam modul peisaj. De departe Google Maps este aplicația cu cele mai detaliate și actualizate hărți dar și puncte de interes din această listă. Limitările ei pot prezenta un dezavantaj atunci când destinația iese din aria care poate fi salvată offline. Este de înțeles, Google “te vrea conectat”.

Google Maps

Nokia Here Maps

Aplicația celor de la Nokia este una dintre cele mai bune aplicații de navigație chiar si atunci când le includem și pe cele cu plată. Harta României ocupă puțin peste 300 de MB iar cea a Europei aproximativ 10 GB cu posibilitatea de a descărca harta fiecărei țări în parte, economisind astfel spațiul de stocare. Interfața aplicației este una minimalistă și un dezavantaj ar fi acela că nu funcționează decât parțial în modul landscape, lucru puțin supărător atunci când device-ul este montat într-un suport de parbriz. Rămâne totuși aplicația idelă pentru navigație și este disponibilă pe iOS, Android și Windows.

Nokia Here Maps

Soluțiile de navigație GPS gratuite nu sunt ideale, dacă ar fi fost atunci cele premium precum Sygic n-ar fi mai existat. Ideal este să planificați traseul înainte de a pleca la drum și dacă memoria nu este o problemă să instalați 2 aplicații, de preferat cu hărți de la producători diferiți pentru a preveni eventualele zone neacoperite de pe traseu. Pe final de articol spun că important este să ajungem la destinație fără incidente și în timp util. Aștept sugestiile voastre mai jos în comentarii cu completări și sugestii de aplicații.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×