Cei de la Forbes au o sursă de încredere care afirmă că deşi iPhone 7 nu va fi chiar uimitor că design, modelul din 2017 va face senzaţie, cu un panou din sticlă cu muchii curbate pe ambele laturi.
2017 e anul când iPhone-ul împlineşte 10 ani, iar furnizorii Apple au început să confirme un design pe bază pe sticlă. Directorul pe secţiunea studii de piaţă de la IHS Technology, Kevin Wang e cel care a dezvăluit detaliile despre muchiile curbate din sticlă. Tot Wang anunţă că iPhone 7 va aduce capacitate dublă de stocare faţă de predecesori.
E ştiut şi faptul că Apple a început să pună deoparte panouri OLED pentru viitorul smartphone, făcând trecerea de la LCD-uri la acest tip de display. E foarte posibil ca următorul iPhone, cel din 2017 să sară peste generaţia "7S" şi să fie direct iPhone 8, sau eventual un iPhone X pentru a marca cei 10 ani. Cu cât scapa mai multe informaţii despre iPhone 2017, cu atât iPhone 7 risca să se vândă mai puţin...
Rămâne de văzut şi cum va inova Apple la capitolul design şi funcţionalitate cu acele muchii curbate, Samsung având deja în spate ani în care au abordat acest format.