Apple schimbă strategia pe AI; Tim Cook deschide ușa achizițiilor de startup-uri, pentru a grăbi lansarea unui asistent Siri cu adevărat inteligent

1.098 ori01-08-2025
Apple schimbă strategia pe AI; Tim Cook deschide ușa achizițiilor de startup-uri, pentru a grăbi lansarea unui asistent Siri cu adevărat inteligent

Apple pare să încerce o recuperare rapidă în cursa AI. Tim Cook tocmai a confirmat că gigantul e „deschis” achizițiilor în domeniu. Toată această discuție a sosit în contextul dezvăluirii rezultatelor financiare pentru al treilea trimestru din 2025. CEO-ul Apple a anunțat că se realocă resurse umane importante spre echipele de inteligență artificială cu această ocazie. Mai jos avem detalii!

Deși Apple a fost criticată pentru ritmul lent în dezvoltarea AI-ului, mai ales comparativ cu Meta sau Google, compania începe să facă pași vizibili. Bloomberg a relatat recent că Apple a purtat discuții pentru achiziționarea startup-ului Perplexity și ar putea colabora inclusiv cu OpenAI sau Anthropic pentru dezvoltarea unei versiuni avansate de Siri, numită intern „LLM Siri”.

Tim Cook a spus că AI-ul este deja „integrat pe toate dispozitivele și platformele Apple”, dar lansarea unui asistent Siri cu adevărat îmbunătățit a fost amânată din cauza lipsei de fiabilitate. Craig Federighi a recunoscut că produsul „nu e încă pregătit” pentru publicul larg.

În paralel cu acest efort, businessurile tradiționale ale Apple o duc excelent. Avem vânzări iPhone mai mari cu 13% (44.6 miliarde de dolari), iar serviciile au atins un record de 27.4 miliarde de dolari (iCloud, Apple TV+, Apple Music). De asemenea, segmentul Mac a înregistrat un salt serios, fiind ajutat de lansarea MacBook Air din martie.

Pe fundal însă, Apple e presată și politic. Tarifele impuse de Donald Trump ar putea crește costurile de producție cu cel puțin 900 milioane de dolari Mutarea parțială a producției în India pare să fie o strategie de evitare, dar nu-l mulțumește pe fostul președinte.

Seria iPhone 17 și iOS 26 sunt așteptate în septembrie, cu un design „Liquid Glass”, care deja provoacă reacții împărțite în comunitate.


Taguri: Apple AI Inteligenta artificiala Achizitii Perplexity OpenAI Discutii Siri inteligent Siri cu AI

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.