Aproape 4 milioane de unități Nokia N8 vândute de la lansare, conform studiilor

2.475 ori30-12-2010
Aproape 4 milioane de unități Nokia N8 vândute de la lansare, conform studiilor

Atunci când Nokia anunța în noiembrie că a avut un record de pre-comenzi pentru modelul N8, credeam că e vorba doar de PR, dar iată că telefonul are vânzări impresionante, conform unui studiu publicat recent. Acesta aparține companiei de studii de piață Inderes Oy, din Finlanda, care afirmă că Nokia a vândut în jur de 3.5 - 4 milioane de modele N8.

Toate aceste unități au fost vândute de la momentul lansării, adică începutul lunii octombrie. Se pare că terminalul este foarte popular în țări precum India, Finlanda, Emiratele Arabe Unite și Malaezia. Deși nu se ridică la înălțimea vânzărilor lui Apple iPhone (14 milioane de unități în trimestrul 3 al acestui an), performanța celor de la Nokia este de admirat.

Ea pălește totuși în comparație cu numărul de unități Samsung Galaxy S vândute în aceeași perioadă, de asemenea de ordinul milioanelor. Având în vedere că specificațiile modelelor E7 și C7 vor fi destul de asemănătoare cu cele ale lui N8, ne așteptam la vânzări impresionante, mai ales că prețul lui C7 va fi mai mic decât al cameraphone-ului de 12MP.

Sursa: Bgr.com
Taguri: Nokia N8 Nokia N8 Vanzari Nokia N8 Precomanda Nokia N8 E7 C7 Nokia E7 Nokia C7 Succes Nokia N8

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.