După câteva scăpări sub formă de randari şi chiar fotografii hands on, Xiaomi BlackShark are deschis la înregistrări ale fanilor de azi. Primul smartphone de gaming de la Xiaomi, wannabe rival pentru Razer Phone se lansează mâine.
Unele companii s-ar feri de lansări vineri 13, dar Xiaomi nu are superstiţii de gen, se pare. Chinezii au încheiat un parteneriat cu retailerul Jingdong (JD.com) şi cu Nanchang Black Shark Technology, pentru a promova şi vinde acest terminal de gaming. Mâine va fi anunţat handsetul, iar de pe 20 aprilie va începe să fie vândut. Deocamdată s-au înregistrat 100.000 de utilizatori şi sunt şanse să se ajungă şi la 1 milion până la data punerii în vânzare.
Reţineţi că pre-inregistrare nu înseamnă automat şi precomandă, totuşi. Nu avem specificaţii 100% bătute în cuie pentru telefon, dar am auzit că va sosi în 2 versiuni. Ar trebui să aibă o cameră duală şi un soi de husă specială cu butoane de gaming, inclusiv shoulder buttons, D Pad, butoane de acţiune şi thumbstick-uri. La interior găsim un procesor Qualcomm Snapdragon 845, 6 GB sau 8 GB RAM şi 128 GB sau 256 GB stocare. Ecranul este unul 18:9, cu panou de 120 Hz ca Razer Phone şi o baterie de cel puţin 4000 mAh.
Aşteptăm acum şi preţul, pe care îl aflăm mâine.



