Au început să apară deja primele clone de Samsung Galaxy S9; Vkworld S9 e destul de bine realizat

1.912 ori
<b>Au început să apară deja primele clone de Samsung Galaxy S9; Vkworld S9 e destul de bine realizat</b>În ultimii ani producătorii din China au ajuns la un așa nivel încât au ajuns să cloneze terminalele celebre chiar înainte ca modelele originale să debuteze. Fix asta se întâmplă și astăzi când vedem o clonă pentru nimeni altul decât

Chinezii rămân inventivi chiar şi pe final de an şi preluând toate scăpările recente ale lui Galaxy S9 au realizat deja o clonă pentru viitorul flagship. Numele său este Vkworld S9, iar inspiraţia a venit de la schmele CAD care au tot apărut online.

Vkworld S9

Remarcăm un ecran cu muchia de jos mai îngustă decât la S8, principalul punct distinctiv pentru S9, dar şi o cameră duală în spate. Avem un ecran cu aspect 18:9 aici, muchii subţiri şi un scanner de amprente plasat în spate, sub cameră, exact cum aşteptăm la Galaxy S9 cel real. Cumva avem şi detalii despre specificaţiile acestei clone, care deocamdată e în faza de randare şi promovare.

Nu sună rău deloc, cu 6 GB RAM, 128 GB stocare şi procesor Mediatek Helio X30. În față avem un ecran de 5.99 inch cu rezoluţie Quad HD, iar la interior mai găsim o baterie de 5000 mAh, care indiferent de performanţele de autonomie ale lui S9 cel real tot sună impresionant. Vkworld a anunţat şi preţul copycat-ului său şi anume 300 de dolari, de vreo 3 ori mai ieftin de flagship-ul viitor Samsung.

Nu ar trebui să ne impacientăm prea tare totuşi, pentru că mai avem de aşteptat. Vkworld lansează clona în primăvara lui 2018 de abia, imediat după ce soseşte S9 cel autentic.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×