Avem graficul distribuției Android pe luna iulie 2018; Oreo ajunge pe mai multe smartphone-uri la mijlocul verii

674 ori24-07-2018
Avem graficul distribuției Android pe luna iulie 2018; Oreo ajunge pe mai multe smartphone-uri la mijlocul verii

În fiecare lună cei de la Google ne prezintă un grafic al distribuției Android, raport pe seama căruia aflăm cât de răspândite sunt release-urile sistemului de operare mobil la ora actuală, Oreo fiind versiunea care ne interesază în mod special. Astăzi avem ocazia să descoperim cum se prezintă situația pe luna iulie, cu mențiunea că datele au fost adunate în perioada 17-23 iulie.

Grafic Distributie Android iulie 2018

Se iau în considerare numărul de terminale ce au accesat magazinul de aplicații Google Play în zilele mai sus menționate și astfel se face un raport în funcție de versiunea OS rulată de fiecare dispozitiv în parte. După cum puteți vedea, release-ul Android Oreo stă ceva mai bine acum la mijlocul verii când se regăsește pe un procent de 12.1% din totalul terminalelor Android active la nivel global.

Cota distribuției se dublează comparativ cu situația înregistrată la început de lună mai când cota lui Oreo era de 5.7% și acest fapt se întâmplă datorită sosirii lui Oreo pe mai multe dispozitive, inclusiv pe modele din zona de buget. Cât despre celelalte versiuni Android, observăm că Nougat se menține pe primul loc în clasament cu o cotă de 30.8%, urmat pe locul secund de Marshmallow cu 23.5%.

Lollipop ajunge pe poziția cu numărul 3 în clasament cu o cotă de 20.4%, în vreme ce Oreo ocupă locul 4.

Sursa: developers.android.com
Taguri: Android Grafic distributie Cota piata Oreo Android Oreo Situatie iulie Google

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.