Scriam ieri despre performanţele procesorului Helio X10 în benchmarkul AnTuTu, care par să indice o apropiere mai degrabă de device-uri midrange, decât de high end. Ei bine, azi îl vedem pe Helio X20, primul procesor deca core de la MediaTek pus la bătaie cu Snapdragon 820, primul procesor deca core de la Qualcomm.
MediaTek Helio X20 are o arhitectură tri cluster şi include două core-uri Cortex A72, tactate la 2.5 GHz, dar şi 4 core-uri Cortex A53 la 2 GHz, plus 4 core-uri Cortex A53 la 1.4 GHz. Să nu credeţi că acesta este un CPU pentru modele high end, el fiind destinat midrange-urilor cu ceva mai multe pretenţii şi atât. Dacă ne uităm la comparaţia din aceste tabele cu Snapdragon 820, vedem că şi el urmează aceeaşi direcţie.
Snapdragon 820 adoptă 4 core-uri Kryo custom, dar vine şi cu suport pentru RAM DDR4, în vreme ce Helio X20 rămâne doar la DDR3. Soluţia Qualcomm are şi avantajul unui GPU custom, care suporta ecrane cu rezoluţii mai ridicate decât X20, dar şi decodare 4K la un frame rate dublu faţă de rivalul deca core. Un alt avantaj e procesul de producţie, de 14 nm pe Snapdragon 820, versus 20 nm pe Helio X20, dar şi modelul cu suport LTE Categoria 10 pe Qualcomm şi doar categoria 6 pe MediaTek.
Totuşi un aspect vital pentru producătorii de telefoane va fi preţul acestor chipseturi.