MediaTek ar fi gata să lanseze 2 procesoare de 10 nm, făcând parte din seria Helio X30/X35

Autor:  | Publicat în:  MediaTek 752 ori
<b>MediaTek ar fi gata să lanseze 2 procesoare de 10 nm, făcând parte din seria Helio X30/X35</b>Producătorul chinez de chipset-uri MediaTek nu stă degeaba, și se pare că în perioada următoare am putea asista la debutul unor procesoare pe 10 nm ce fac parte din seria Helio X30 și Helio X35. Ne așteptăm așadar la modele cu 8 sau 10 nuclee ce vor

După ce a obţinut o sumedenie de parteneriate pentru procesoarele Helio P10, X10, X20 şi X25, MediaTek e gata să treacă în următoarea etapă de dezvoltare a chipseturilor sale. Astfel, se pare că vom vedea două chipuri de 10 nm în perioada următoare şi anume Helio X30 şi Helio X35.

MediaTek

Primul va fi un chipset mainstream, iar al doilea va fi unul pentru piaţa low end. Informaţia vine de la publicaţia Economic Daily News, din China. Producţia în masă pentru procesoarele Helio X30 va avea loc spre finalul acestui an şi începutul lui 2017, conform aceleiaşi surse. MediaTek ia în calcul încă o serie de CPU-uri de 10 nm special creată pentru modele mid şi high end.

Chipurile Helio X35 se află în stadiu de zvon şi ele ar urma să fie fabricate de TSMC, folosind o variantă low spec a procesului de 10 nm. MediaTek se numără printre primii clienţi TSMC care adoptă acest proces, în companie selectă împreună cu Apple spre exemplu. 3 clienţi sunt înscrişi pentru această tehnologie, iar TSMC va începe să vadă profit de pe urmă chipurilor de 10 nm în primul trimestru al anului.


⚡ Pentru cei care încă nu folosesc Cloud (Dropbox mai exact)! Acesta e un serviciu online gratuit (există și varianta cu plată) prin intermediul căruia puteți stoca și împărtăși fișierele aflate pe PC/ Laptop cu telefonul, tableta ori alte persoane. Sincronizarea se realizează automat și puteți face chiar backup la fotografii și clipuri de pe telefon, care astfel vor putea fi văzute direct pe calculator. Practic e imposibil să mai pierdeți astfel conținutul important de pe telefon, dacă se întâmplă ceva cu acesta. Are de altfel sute de astfel de utilități. De exemplu la Mobilissimo îl folosim pentru a partaja mostrele foto și capturile de ecran pentru reviews. Faza e că la mod gratuit spațiul de stocare în cloud este limitat și ne-ar prinde bine câțiva MB în plus. Noroc că Dropbox oferă 500 MB spațiu gratuit în plus când cineva se înregistrează la acest serviciu. Cei 500 MB îi primim atât noi, cât și noul înregistrat, dar doar folosind acest link: https://db.tt/IoekmqRiBg Practic în afară de cei 2 GB inițiali, dacă vă înregistrați prin linkul de mai sus, mai obțineți 500 MB și ajungeți la 2,5 GB din prima. :)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×