BBK Vivo X1, un nou smartphone din China Într-un hands on la CES 2013

Autor:  | Publicat în:  BBK 1.262 ori
<b>BBK Vivo X1, un nou smartphone din China Într-un hands on la CES 2013</b>CES 2013 a fost cu siguranță evenimentul care a marcat această săptămână, cu noi smartphone-uri și tablete prezentate în Las Vegas. S-au remarcat branduri precum Huawei, Alcatel, Nvidia sau Lenovo, dar și câteva nume de care nu am auzit până...

CES 2013 a fost cu siguranță evenimentul care a marcat această săptămână, cu noi smartphone-uri și tablete prezentate în Las Vegas. S-au remarcat branduri precum Huawei, Alcatel, Nvidia sau Lenovo, dar și câteva nume de care nu am auzit până acum. Spre exemplu, handsetul BBK Vivo X1 le-a făcut o impresie bună celor de la Engadget și îl puteți admira în imaginea de mai jos.

Acesta e un telefon lansat recent în China și care nu și-a făcut încă apariția și în restul lumii. Până în această săptămână, acest model era cel mai subțire smartphone din lume, asta până ce titlul i-a fost suflat de Alcatel Idol Ultra, care măsoară doar 6.45 mm. în schimb BBK Vivo X1 are 6.55 mm în talie și pare a se axa pe funcții audio de vreme ce vine cu căști Beyerdynamic MMX 71 iE și tehnologie audio Cirrus Logic (DAC). Nici prețul acestui device nu e deloc rău, la 400 de dolari.

Se pare că în ciuda grosimii scăzute și a greutății scăzute, terminalul stă bine în mâna utilizatorului și pare destul de rezistent la contacte mai dure. Terminalul vine cu un display de 4.7 inch, un IPS qHD, un procesor MediaTek dual core de 1.2 GHz, 1 GB RAM și o baterie de 2000 mAh neinlaturabila. La pachet vin și 16 GB memorie internă, o cameră de 8 megapixeli și o cameră frontală de 1.3 MP. șansele sunt mari să nu vedem vreodată acest model în Europa, dar e interesant să vedem ce se produce la mii de kilometri distanță.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×