Începutul de toamnă ne va aduce și un nou smartphone din partea celor de la Allview, un model din gama Viper S ce promite destul de multe lucruri la prima vedere. Astăzi ni se dezvăluie un prim material teaser din care aflăm că telefonul va fi cel mai rapid model din portofoliul Allview, urmând a ne oferi un sistem de operare aerisit și optimizat pentru ca experiența de utilizare să fie una cu cu adevărat specială.
Nu știm prea multe despre dotările sau design-ul acestui produs, dar ne putem aștepta ca el să vină într-o carcasă cu ramă metalică, sau de ce nu chiar într-un corp unibody din metal. Ca specificații vom avea posibil un scanner de amprente, un display cu rezoluție Full HD și 3 GB memorie RAM.
Ne așteptăm și la un procesor octa-core la interior, la o cameră de 13 sau 16 megapixeli și la sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow preinstalat pe handset. Cum Allview susține faptul că vom primi un sistem de operare aerisit, sunt șanse să vedem o versiune foarte puțin customizată a lui Android pe acest produs. Detaliile complete despre noul Viper S vor ieși la iveală curând!