CEO-ul Xiaomi a dezvăluit din greşeală noi informaţii despre telefonul mult aşteptat Mi MIX 2

443 ori09-08-2017
CEO-ul Xiaomi a dezvăluit din greşeală noi informaţii despre telefonul mult aşteptat Mi MIX 2

Xiaomi a confirmat în multiple rânduri că lucrează la telefonul Mi MIX 2, care a primit aportul designerului Philippe Starck, iar azi avem noi detalii despre terminalul cu ecran edge to edge. Ele vin ca o dezvăluire din greşeală realizată de către CEO-ul Xiaomi, Lei Jun.

Xiaomi

Oficialul a postat o captură de ecran pe Weibo, care deşi pare inofensivă, face şi o dezvăluire. Ideea e că imaginea de mai sus pare să fie o captură de ecran fix de pe Mi MIX 2. A se remarca înălţimea imaginii şi părem să avem de-a face aici cu un smartphone cu aspect 18:9. Xiaomi nu are încă vreun terminal pe piaţă cu un aspect de acest tip, asta e sigur.

Mi MIX 2 pare genul de model care să facă această trecere, ca răspuns la abordarea lui LG G6 şi Samsung Galaxy S8. Lei Jun postase iniţial imaginea pentru a promova o baterie externă de 10.000 mAh, care are preţ accesibil. Noi l-am văzut pe noul smartphone Mi MIX testat în benchmark-ul GeekBench luna trecută şi sosind cu procesor Snapdragon 835 şi 6 GB RAM.

Aşteptăm un screen to body ratio super generos, peste 85% sau chiar peste 87% şi o cameră duală în spate, plus un panou AMOLED cu muchii super înguste. Nu e foarte clar când va debuta terminalul.

Via: phoneradar.com
Taguri: Xiaomi Xiaomi Mi MIX 2 Informatii Dezvaluire Specificatii Edge to Edge

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.