După o serie de teasere primite în ultimele luni, Lenovo K8 Note a devenit în sfârşit oficial, drept cel mai nou telefon midrange al companiei, care vine cu o cameră duală. A debutat în India, fiind disponibil prin Amazon în această ţară, deocamdată.
Terminalul are dotări midrange, în frunte cu un procesor deca core Mediatek Helio X23, plus 3 sau 4 GB RAM şi 32 sau 64 GB stocare. Primim şi un panou frontal 2.5D, de tip IPS LCD şi cu diagonală de 5.5 inch, plus rezoluţie Full HD. Camera duală din spate include un senzor de 13 MP principal şi unul secundar de 5 MP pentru măsurarea adâncimii şi crearea efectelor depth of field/Bokeh.
În față avem o cameră selfie de 13 MP. Lenovo K8 Note este succesorul lui K6 Note şi păstrează bateria de 4000 mAh a acelui model. Vine cu Android 7.1.1 ca OS şi cu promisiunea solemnă de la Lenovo că va fi actualizat rapid. Terminalul a primit şi suport pentru încărcare rapidă şi mai vine cu slot microSD, acustica Dolby Atmos şi scanner de amprente în spate.
Adoptă un corp metalic unibody, măsoară 8.5 mm în grosime şi cântăreşte 180 de grame. Vine pe auriu sau negru şi va costa 203 dolari în varianta cu 3 GB RAM şi 219 dolari în versiunea cu 4 GB RAM.




