Costul de producţie al lui Samsung Galaxy S7 ar fi de aproximativ 255 dolari; Chipsetul e cel mai scump

Autor:  | Publicat în:  Samsung 2.052 ori
<b>Costul de producţie al lui Samsung Galaxy S7 ar fi de aproximativ 255 dolari; Chipsetul e cel mai scump</b>După disecţii ale lui Galaxy S7 Edge, azi aflăm şi care e costul de producţie al celui mai nou flagship Samsung. S-ar părea că acest model costa aproximativ 255 de dolari, conform unei analize a componentelor realizată de către firma IHS. &nbsp;...

După disecţii ale lui Galaxy S7 Edge, azi aflăm şi care e costul de producţie al celui mai nou flagship Samsung. S-ar părea că acest model costa aproximativ 255 de dolari, conform unei analize a componentelor realizată de către firma IHS.

Astfel, se păstrează în mare costul fabricării lui Galaxy S5 de acum 2 ani. Raportul firmei IHS mai arată şi că îmbunătăţirile componentelor interne sunt mici faţă de generaţiile precedente Galaxy S. Profitul în schimb e mare pentru Samsung, diferenţa dintre suma de 255 de dolari şi cea de 670 (preţul din SUA) fiind de peste 400de dolari.

Componenta cea mai scumpă în acest caz e procesorul Qualcomm Snapdragon 820, care ajunge la 62 de dolari, sau mai bine zis aproape un sfert din costul total al componentelor. Divizia producătoare de chipseturi de la Samsung realizează chipul pentru Qualcomm sub contract, deci probabil există şi aici o scutire de preţ sau o ofertă atractivă pentru sud coreeni, faţă de preţurile plătite de alte firme.

IHS nu a aflat cine produce camera principală, dar ştim că preţul modulului este de 13.70 dolari. Estimările companiei includ atât preţul fiecărei componente, cât şi suma de 5 dolari pentru asamblarea finală. Având în vedere precomenzile ridicate pentru S7, Samsung e pe cale să primească un influx de cash amplu în următoarele luni.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×