Huse noi pentru Samsung Galaxy Note 7 par să confirme prezenţa unui ecran curbat la bord

899 ori30-06-2016
Huse noi pentru Samsung Galaxy Note 7 par să confirme prezenţa unui ecran curbat la bord

A mai rămas fix o lună şi 2 zile până la debutul lui Samsung Galaxy Note 7 la New York, în ceea ce pare a fi cea mai ciudată decizie de branding din toată seria Galaxy S şi Note, cea de a sări peste Note 6. Terminalul primeşte azi o nouă scăpare, sub forma unor huse produse de compania Olixar

Aceştia au listat în oferta lor câteva accesorii pentru Note 7, al căror design confirmă ecranul cu muchii curbate de pe viitorul phablet. Se remarcă aici şi slotul pentru S Pen, aflat în zona în care ne aşteptam să fie şi probabil cu capăt clickabil ca şi stylusul de anul trecut. Designul noului Note aduce puţin cu cel al lui Galaxy S7 Edge, iar Samsung nu are de gând să lanseze şi o versiune cu ecran standard, ci doar una cu ecran curbat.

Olixar oferă huse pentru device în variante din piele pe albastru, auriu (Carbon Fibre), roşu (piele) şi negru. Pe Note 7 îl aşteptam să vină cu un ecran Quad HD de 5.7 sau 5.8 inch cu panou Super AMOLED, CPU octa core Exynos, 6 GB RAM şi 64 GB de stocare. Ar trebui să aibă un corp rezistent la apă şi certificare IP68, contra apei şi prafului.

O premieră pentru Samsung va fi portul USB Type C integrat pe acest model. 

Via: sammobile.com
Taguri: Samsung Samsung Galaxy Note 7 Galaxy Note 7 Accesorii Huse Galaxy Note 7 Lansare Samsung Galaxy Note 7

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.