Avem azi parte de o premieră locală, Evolio lansând primul smartphone octa core cu preț accesibil sub branding românesc. E vorba despre modelul X6, iar noi v-am prezentat informații despre acest device cu ceva vreme în urmă.
Acest handset este mai degrabă un phablet, cu ecran de 5.5 inch cu rezoluție Full HD, 16 GB memorie internă, 2 GB RAM și o baterie cu capacitate crescută. Noul venit este dotat cu un procesor cu 8 nuclee care ajung la o frecvență de 1.7 GHz, iar designul sau adopta formatul edge to edge. în spatele său se afla o cameră de 13 MP cu autofocus, iar în partea frontală ne surprinde plăcut o cameră de 8 MP.
Ecranul vine cu protecție Gorilla Glass, tehnologia OGS și vizibilitate din unghiuri de până la 178 de grade. Evolio X6 are și avantajul că este un model dual SIM, iar dotările sale mai includ și NFC, o baterie de 3150 mAh, iar ca OS avem Android 4.2. Produsul va fi disponibil în a doua jumătate a lunii aprilie, la prețul de 1499 lei.
Cei care îl rezervă de acum pot beneficia de un preț special, de 1199 lei. La efectuarea precomenzii prin evolioshop.com/ro va trebui să achitați 30% din valoarea produsului.