După Bada OS şi într-o oarecare măsură şi webOS şi Windows Phone, iată că încă o platformă software pentru terminalele mobile îşi cunoaşte sfârşitul prea devreme. Firefox OS e oficial casat, la 4 ani de la debutul său.
Telefoanele cu această platformă la bord se remarcau prin preţuri de câteva zeci de dolari şi aveau un loc rezervat la târgurile tech. Vedeam modele ca ZTE Open fiind promiţătoare în 2013, dar proiectul nu a fost pur şi simplu capabil de o evoluţie semnificativă. Întreaga secţiune Connected Devices a fost concediată de la Mozilla, iar proiectul a fost închis.
Resursele au fost reorientate spre Internet of Things, deci e posibil ca elemente ale softului să fi fost păstrate pentru acea direcţie. O variantă nouă de Firefox OS nu a mai apărut de aproximativ un an, deci era clar că e ceva putred aici. Ideea unui telefon accesibil pentru toată lumea, cu funcţii echivalente cu un smartphone pare că pur şi simplu nu reuşeşte.
Android One nu pare să mai revină, Firefox OS a ajuns la final, iar Tizen rămâne singura platformă în afară de granzi în care ne putem pune speranţele. Oare chiar nu există o soluţie de a avea un handset şi ieftin şi cu software capabil la bord? Ca de obicei lipsa de ecosistem și suport al dezvoltatorilor și OEM-urilor e problema.