Samsung Galaxy Tab S3 primeşte o randare bazată pe zvonurile din ultima vreme, arată ca un Galaxy S7 Edge mai mare

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.754 ori
<b>Samsung Galaxy Tab S3 primeşte o randare bazată pe zvonurile din ultima vreme, arată ca un Galaxy S7 Edge mai mare</b>Pe baza informațiilor din ultima vreme iată că tableta Samsung Galaxy Tab S3 primește o randare, una nu tocmai credibilă ce-i drept. În mare parte privim asupra unui soi de Galaxy S7 Edge pe steroizi, ajungând la o diagonală de 9.7 inch și la

Era de aşteptat ca după atâtea teasere, scăpări şi certificări vom vedea în sfârşit şi imagini cu tableta Samsung Galaxy Tab S3. Înainte de a vă bucura prea tare, aflaţi că e vorba despre o randare speculativă a celor de la Slashgear, bazată pe scăpările din ultima vreme.

Tableta e aşteptată la MWC 2017, mai ales dacă ne luăm după ultimul teaser postat de Samsung. Acest terminal e aşteptat de ceva vreme, după ce era dat drept sigur la IFA 2016 şi nu a apărut acolo. Se pare că Samsung ar avea intenţia de a lansa prima sa tabletă cu muchii curbate dual, dacă ne luăm după imaginea de mai sus. Galaxy Tab S3 are un panou frontal în stil Galaxy S7 Edge, iar spatele are şi el muchii curbate, aparent.

Vara trecută aflam că şi Apple ar pregăti tablete cu ecran OLED cu margini curbate, dar şi că vor fi gata prin 2018, deci Sammy vrea să le contracareze eforturile. Pe Tab S3 îl aşteptăm cu ecran AMOLED de 9.6 inch şi cu rezoluţie de 2048 x 1536 pixeli, dar şi cu aspect 4:3. După o perioadă de zvonuri ce plasau la interior un CPU Exynos 7420 sau Snapdragon 820, mai nou circulă zvonuri că va fi de fapt un CPU Snapdragon 652.

Vom mai primi şi 4 GB RAM, 32 sau 128 GB stocare şi o cameră de 12 MP, plus port USB Type C. Dacă la un telefon are rol estetic şi poate e şi utilă implementarea de margini curbate, permiteţi-mi să mă îndoiesc că e vreun rost de aşa ceva la o tabletă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×