Flagship-ul Sony Xperia F8331 apare din nou în imagini; vine într-o nuanță de albastru electric

Autor:  | Publicat în:  Sony 1.420 ori
<b>Flagship-ul Sony Xperia F8331 apare din nou în imagini; vine într-o nuanță de albastru electric</b>Pe data de 18 iulie vă prezentam prin intermediul unui articol o serie de fotografii hands-on cu un nou flagship pregătit de către japonezii de la Sony, model cunoscut pentru moment sub numele de cod F8331. Astăzi, două noi imagini cu acest produs își fac

Fix acum o săptămână vă prezentam prin intermediul unui articol o serie de fotografii hands-on cu cel mai nou smartphone pregătit de către japonezii de la Sony, model cunoscut pentru moment sub numele de cod F8331 și care s-ar putea dovedi a fi Xperia X2. Ei bine, astăzi îl vedem în noi imagini, fiind vorba despre aceeași versiune de culoare albastru electric ce arată foarte interesant mai ales în diferite condiții de luminozitate.

Sony Xperia X2

Se remarcă și câteva schimbări la capitolul design comparativ cu seria anterioară Xperia Z, aceasta fiind cel mai probabil și motivul pentru care compania a decis să aducă ceva modificări pentru a diferenția gamele. Avem parte de un panou frontal cu sticlă curbată spre margini, iar pe spate observăm faptul că blițul dual-tone își schimbă acum poziția comparativ cu locația în care îl găseam pe modele anterioare.

Lângă acest bliț dual se vede și un alt modul ce poate fi de fapt un telemetru laser. Zvonuri recent afirmă că telefonul ar urma să ne ofere suport pentru captura video 4K Ultra HD atât pentru camera principală, dar și pentru senzorul seflie. Pachetul hardware ar putea include de asemenea un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821, 4 GB memorie RAM și 32 GB spațiu intern de stocare.

Posibil ca telefonul de față să fie prezentat chiar în cadrul IFA 2016 ce are loc în Berlin la început de septembrie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×