Gionee va lansa un smartphone ultraslim la MWC 2015, promite să nu facă compromisuri

824 ori04-02-2015
Gionee va lansa un smartphone ultraslim la MWC 2015, promite să nu facă compromisuri

Printre firmele prezente la Mobile World Congress 2015 se vor număra atât nume mari, cât și companii puțin mai mici, dar cu produse atractive. în această categorie se va afla și Gionee, care promite că ne va uimi cu un smartphone ultraslim la showul care debutează peste câteva săptămâni în Barcelona.

Gionee este o firmă chineză cunoscută pentru telefoanele sale cu talie foarte subțire, care au ajuns și în țara noastră des sub branding Allview. Anul trecut la MWC debuta foarte subțirele Gionee Elife S5.5, pentru ca apoi să fie lansat și Elife S5.1. Ambele stabileau recorduri de grosime și Gionee a reușit chiar să intre în Cartea Recordurilor la un moment dat. Totuși, rivalii săi s-au mobilizat și au produs handseturi cu grosime sub 5 mm.

E rândul ca Gionee să le dea replica și în afara de talia noului model, nu cunoaștem nimic despre el. Ce știm e că Gionee a promis că nu va face sacrificii precum alte companii, care au renunțat la jackul audio, la slotul microSD, la camera care ieșea în relief puțin sau la o baterie generoasă, de dragul unui terminal subțire. Suntem curioși la ce prag nou de grosime se va ajunge acum. 4 mm ar fi totuși prea puțin...

Sursa: prnewswire.com
Taguri: Gionee MWC 2015 Gionee MWC 2015

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.