Google angajează un fost inginer Mac OS să se ocupe de Fuchsia OS

Autor:  | Publicat în:  Google  Fuchsia 1.307 ori
<b>Google angajează un fost inginer Mac OS să se ocupe de Fuchsia OS</b>Google continuă să lucreze în culise la viitoarea sa mare platformă software, Fuchsia OS şi aflăm că a cooptat un fost inginer de la Apple pentru proiect. Bill Stevenson, senior engineer Mac OS va lucra acum la acest proiect

Google continuă să lucreze în culise la viitoarea sa mare platformă software, Fuchsia OS şi aflăm că a cooptat un fost inginer de la Apple pentru proiect. Bill Stevenson, senior engineer Mac OS va lucra acum la acest proiect.

Bill lucrase la Apple timp de 14 ani, iar acum se alătură echipei Google. Proiectul ia amploare, deoarece tot mai mulţi ingineri Android au fost mutaţi tot pe Fuchsia în ultima vreme. Stevenson a făcut şi o postare pe Linkedin în care descrie nouă provocare din faţa sa. Bill îşi începea cariera la Apple în 2004, ca Product Release Engineer pentru Mac OS X.

După 4 ani a fost promovat ca Senior Engineering Program Manager în acelaşi departament, iar în 2012 a devenit Senior Manager pentru proiectul Mac/Windows. S-a ocupat foarte mult de integrarea cloud-ului pe platforma Apple. Posibil ca Google să îl fi recrutat fix pentru experiența în lucru cu cloud-ul, care va fi un aspect vital din funcţionarea lui Fuchsia.

Fuchsia OS se află în lucru din 2016 şi deadline-ul pentru lansare ar fi în jurul anului 2023. Va fi o platformă versatilă, care va rula pe purtabile, laptopuri, telefoane şi pe PC-uri. Zvonurile afirmă că va unifica Chrome OS, Android Wear OS sub o singură umbrelă. Recent am aflat că Google Pixel 3 XL a primit suport Fuchsia OS, iar anul trecut apăreau teste realizate cu platforma pe telefoane Huawei. La începutul lui 2019 am mai aflat şi că Fuchsia va putea rula aplicaţii Android.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×