Google are un eveniment important programat pentru săptămâna viitoare și anume faimosul Google I/O, în cadrul căruia am putea asista atât la debutul lui Android 4.1 Jelly Bean, cât și al tabletei Nexus mult-asteptate. Vor mai fi anunțate și alte produse software și servicii, iar printre ele s-ar putea număra și o soluție cloud, rivala cu cele Microsoft și Amazon.
Atât Google, cât și Microsoft pregătesc un răspuns cloud pentru oferta Amazon, care a avut parte de o popularitate uriașă în rândul startupurilor și companiilor care caută soluții cloud. în vreme ce Amazon încearcă să pătrundă mai puternic în segmentul business/enterprise, Google vrea mai degrabă să concureze cu Microsoft și comunitatea sa de dezvoltatori. Pentru a atrage astfel de specialiști, gigantul motoarelor de căutare va face procesul de scriere, administrare și implementare a aplicațiilor pe platformă sa mai facil.
și asta prin intermediul unor parteneriate cu alte companii third party, printre numele vehiculate numărându-se Rightscale și Opscode. E interesant faptul că Amazon și Google concurează și cooperează în același timp, deoarece tableta Kindle Fire rulează totuși Android și o face chiar devenind cea mai celebră tableta cu acest OS. Va găsi Google secretul succesului în cloud?


