Zvonacul Evan Blass îşi continuă seria scăpărilor de informaţii şi randari, azi cu misteriosul telefon HTC A16. El a apărut de nicăieri şi nu se încadrează în vreun curs de speculaţii pe care să îl ştim în acest moment.
Designul sau aduce clar cu cel al modelelor din seria Desire, iar denumirea cu particula "A" îl asociază cu un urmaş pentru HTC One A9. Observăm modelul cu "picăţele" al carcasei, ceva ce HTC nu a mai practicat până acum, plus două difuzoare BoomSound frontale cu design nou şi orificii mai puţine, dar mai mari. Handsetul pare şi destul de îngust şi pare a fi fabricat din plastic, la prima vedere.
Remarcăm şi două orificii în colţul din dreapta-jos, un posibil indiciu pentru conectarea la un stand. Camera generoasă din spate ar putea avea o rezoluţie de 13 MP sau mai mult, iar tema aleasă pentru ecran e similară cu modelul cu picăţele al carcasei. Aşteptaţi-vă şi la specificaţii dezvăluite în curând.