HTC Desire 12 și Desire 12+ debutează oficial cu panouri 18:9; Varianta Plus are cameră duală

Autor:  | Publicat în:  HTC 1.156 ori
<b>HTC Desire 12 și Desire 12+ debutează oficial cu panouri 18:9; Varianta Plus are cameră duală</b>Taiwanezii de la HTC au anunțat astăzi lansarea unor noi terminale mobile din seria Desire, fiind vorba despre modelele Desire 12 și Desire 12+. Ambele adoptă panouri cu aspect 18:9, iar varianta Plus se remarcă printr-o cameră duală în spate

Fără un anunț sau teaser în prealabil, taiwanezii de la HTC au lansat astăzi două noi smartphone-uri din seria Desire, fiind vorba despre modelele Desire 12 și Desire 12+. Ambele handset-uri sosesc echipate cu panouri 18:9 și observăm și câteva diferențe la nivel de look atunci când le privim din spate. Par a fi un soi de duo iPhone 8/8 Plus și modelul Plus chiar aduce o cameră duală în partea din spate!

HTC Desire 12

HTC Desire 12

Varianta standard este cea mai accesibilă din acest duo și există multe elemente ce confirmă această alură. În primul rând ecranul de 5.5 inch oferă doar rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli), iar procesorul ales este unul mediocru, mai precis un MediaTek MT6739 cu 4 nuclee. Avem 3 GB de RAM, 32 GB spațiu intern de stocare + slot microSD și în partea din față o cameră selfie de 5 megapixeli cu deschidere f/2.4.

În spate se află o caneră de 13 megapixeli cu bliț LED, HDR, deschidere f/2.2 și tehnologie PDAF. Din ecuație nu lipsește conectivitate 4G LTE, slotul dual-SIM și nici jack-ul audio 3.5 mm. Desire 12 oferă port microUSB v2.0 la bază, o baterie de 2730 mAh (încărcare la 5V/1A) și din păcate nici urmă de scanner de amprente aici. Telefonul urmează a sosi în România luna viitoare la un preț încă necunoscut.

HTC Desire 12+

Cât despre Desire 12+, acesta este modelul cu diagonală mai mare care la rândul său se livrează cu dotări mid-range. Un procesor Snapdragon 450 se află la bord și avem parte de un ecran de 6 inch cu aspect 18:9 și rezoluție modestă HD+. Se oferă 3 GB RAM + 32 GB stocare flash, un slot pentru carduri microSD de până la 2 TB și o cameră selfie de 8 megapixeli cu deschidere f/2.0 și funcții de înfrumusețare.

HTC Desire 12+

Regăsim în spate o cameră duală în schimb, modul compus dintr-un senzor principal de 13 megapixeli (deschidere f/2.2) și senzor secundar de 2 megapixeli ce va permite captura bokeh. Desire 12+ oferă și slot dual-SIM, conectivitate 4G LTE, jack audio 3.5 mm, port microUSB v2.0 și o baterie de 2965 mAh. Din comunicatul de presă aflăm că lansarea acestui model va avea loc pe plan local în luna mai.

Deși telefoanele de față se prezintă bine la nivel de look, este clar de la o poștă că în materie de dotări hardware nu impresionează pe nimeni. Așteptăm să vedem și prețurile, iar între timp discutăm despre noua serie Desire și pe grupul Mobilissimo de Facebook.

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×