HTC DROID DNA - imagine de presă și câteva detalii hardware, prezentare pe 13 noiembrie

Autor:  | Publicat în:  HTC 1.371 ori
<b>HTC DROID DNA - imagine de presă și câteva detalii hardware, prezentare pe 13 noiembrie</b>HTC trage tare și va prezenta un produs cu adevărat interesant, cel puțin din perspectiva hardware. Debutul lui HTC DROID DNA se va produce pe 13 noiembrie în cadrul unui eveniment de presă ce se va desfășura în SUA. &nbsp; A apărut între timp...

HTC trage tare și va prezenta un produs cu adevărat interesant, cel puțin din perspectiva hardware. Debutul lui HTC DROID DNA se va produce pe 13 noiembrie în cadrul unui eveniment de presă ce se va desfășura în SUA.

A apărut între timp și o imagine de presă, pare a face parte din portofoliul de presă. Se spune că HTC DROID DNA va dispune de un display de 5 inch cu rezoluție 1920x1080 pixeli, procesor Qualcomm Snapdragon S4 Pro quad-core la 1.5 GHz, cameră de 13 Megapixeli, design similar cu HTC J Butterfly.

Verizon SUA se pregătește să-l lanseze în a doua parte a lui noiembrie sau la începutul lui decembrie, exact înainte de perioada sărbătorilor de Crăciun.

HTC DROID DNA l-aș poziționa mai degrabă ca un smartphone, deși are 5 inch la diagonala ecranului. Este mai aproape de cei 4.8 inch ai lui Samsung Galaxy S III decât de 5.5 inch de pe Samsung Galaxy Note II sau 5.9 inch cât se spune că ar avea un device cu Windows Phone 8 de la ZTE.

La nivel de CPU și GPU + display va fi tot ce-i mai bun la ora actuală, Sense UI bănuiesc că se va mișca excelent. Ar fi ideal dacă ar reuși să aducă și update-urile software ale Android mai rapid. Spre exemplu, bănuiesc că HTC DROID DNA va debuta în cel mai bun caz cu 4.1 Jelly Bean deși s-a lansat 4.2 Jelly Bean între timp.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×