Aruncând o privire pe forumul XDA Developersam descoperit o randare foarte interesantă a lui HTC M8, aka HTC One 2. Până acum am văzut numeroase imagini hands on cu acest telefon, mai mult sau mai puțin clare, mai mult sau mai puțin autentice.
Ei bine, membrul forumului cunoscut drept Hamdir a adunat toate scăpările de până acum și le-a transformat în această randare. Este inclusă aici și un blitz dual, camera duala, noii senzori plasați lângă camera frontală, ecranul cu margini mai mici, dar în mod bizar butoanele Home, Back și Multitasking sunt virtuale și nu capactive că în scăpări.
Designerul a fost atât de entuziast încât a realizat și un concept pentru HTC Sense 6.0, interfața lui HTC One 2014. Se observă că iconurile arată cam la fel ca la precedentul Sense, dar s-a umblat puțin la simboluri (Back, WiFi, semnal, baterie, oră) și aici mă refer și la fonturi. Așteptați-vă să vedeți săptămânal astfel de concepte, randari și leak-uri de acum încolo, până se lansează acest handset. Trebuie să recunosc că Hamdir a făcut o treabă tare bună aici.