Evenimentul programat de către HTC pentru data de 12 ianuarie i-ar putea aduce pe taiwanezi din nou în lumina reflectoarelor, zi în care este așteptat debutul unei noi serii de smartphone-uri. Printre aceste noi handset-uri îl avem și pe HTC U Ultra, produs care până acum era cunoscut drept Ocean Ultra și care ne-ar putea oferi o metodă de interacțiune pe bază de gesturi realizate pe rama dispozitivului.

Cei de la @upleaks au pus mâna și pe o presupusă listă de dotări hardware pe care telefonul le va aduce la pachet. Avem aici menționat un display de 6 inch cu rezoluție Quad HD, un procesor Qualcomm Snapdragon 835 (MSM8998), 4 GB memorie RAM și 64 GB de stocare.
Se amintește și prezența unei camere frontale de 16 megapixeli, a unei baterii de 4000 mAh și a unui scanner de amprente glass ID ce ne duce din start cu gândul la tehnologia Synaptics prin care scanner-ul poate fi plasat și sub sticlă. Interesant este și faptul că telefonul ar urma să vină cu o cameră foto duală compusă dintr-un senzor principal de 24 megapixeli și unul secundar de 13 megapixeli.
Specificațiile sunt cu adevărat spectaculoase, HTC U Ultra urmând a fi primul smartphone de pe piață cu procesor SD835 - asta în cazul în care leak-ul de astăzi se confirmă.


