Huawei Honor 7X este lansat internațional; ajunge pentru început pe piața din India

Autor:  | Publicat în:  Huawei 1.958 ori
<b>Huawei Honor 7X este lansat internațional; ajunge pentru început pe piața din India</b>După mai bine de o lună de la debutul din China, iată că smartphone-ul Huawei Honor 7X ajunge acum și la nivel internațional - fiind anunțat oficial în India. Așa cum era de așteptat, dotările rămân neschimbate și la fel și design-ul

La mai bine de o lună de la debutul din China, smartphone-ul Huawei Honor 7X este lansat și la nivel internațional. Ajunge pentru început în India și după cum era de așteptat, dotările rămân neschimbate. Noul model Honor vine pe albastru, negru sau auriu şi optează pentru un ecran de 5.93 inch cu rezoluție Full HD+ (2160 x 1080 pixeli) și cu aspect 18:9.

Huawei Honor 7X

La bord se află un procesor HiSilicon Kirin 659, însoţit de 4 GB RAM şi 32 sau 64 GB stocare. În spate avem o cameră duală cu senzori de 16 MP şi 2 MP, iar în faţă o cameră de 8 MP. Camera din spate e promovată în mod deosebit la acest terminal, care ar avea performanţe deosebite în condiţii low light. Vine şi cu funcţie "depth of field", mod Portrait/Bokeh şi promite o "experienţă profesionistă de fotografiere".

Evident e doar limbaj de marketing, în condiţiile în care nu primim optică Leica aici. Huawei Honor 7X ar fi fost întărit contra impactului, cu protecţii speciale la cele 4 colţuri. Există și o baterie de 3340 mAh la interior și aflați că Android 7.0 Nougat rulează aici. Terminalul are două sloturi SIM, slot microSD, scanner de amprente şi portul este doar microUSB, nu avem USB Type-C aici. Pe 5 decembrie vor fi dezvăluite prețurile din India!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×