Pentru data de 28 ianuarie, se pare că cei de la Huawei ne-au pregătit o nouă lansare de produs, mai precis debutul smartphone-ului Honor Holly 2 Plus ce tocmai se afișează în imagini. În ciuda denumirii sale, telefonul va păstra o diagonală compactă de 5 inch, oferind totodată și un pachet hardware mid-range.
Aflați că panoul de 5 inch ne va oferi o rezoluție HD de 1280 x 720 pixeli, în timp ce procesorul adus aici va fi o unitate quad-core pe 64-bit tactată la 1.3 GHz. Vom primi 2 GB memorie RAM, 16 GB spațiu intern de stocare, un slot pentru carduri microSD și o cameră foto principală de 13 megapixeli cu bliț LED.
Pachetul hardware mai nclude un senzor foto principal de 5 megapixeli, suport 4G LTE, dual-SIM și o baterie generoasă de 4000 mAh. Cât despre design, se remarcă un corp destul de clasic, unul ce adoptă un capac spate cu o textură ceva mai specială. Ținând cont de specificațiile sale, ne-am putea aștepta la un preț interesant pentru acest Honor Holly 2 Plus


