Huawei Mate 10 ar putea debuta pe 16 octombrie la Munchen, conform unor scăpări; Va exista și o versiune Lite

457 ori03-08-2017
Huawei Mate 10 ar putea debuta pe 16 octombrie la Munchen, conform unor scăpări; Va exista și o versiune Lite

August va fi o lună foarte ocupată, între lansările lui LG V30, Nokia 8, Galaxy Note 8 şi multe alte terminale de la IFA 2017. Totuşi există şi multe smartphone-uri care vor debuta la toamnă, precum Google Pixel 2, iPhone 8 şi aparent şi Huawei Mate 10. Azi au apărut indicii că terminalul va sosi în octombrie.

Toate aceste telefoane se vor duela în perioada sărbătorilor de iarna, deci au o importanţă deosebită pentru producătorii lor. Există şi o teorie că vom vedea un Huawei Mate 10 Lite, pe lângă Mate 10 cel pricipal. Surse apropiate de Huawei ar fi afirmat că modelul principal va avea un ecran de 6.1 inch inch de la JDI cu aspect 2:1 (sau 18:9), iar varianta Lite va sosi cu un panou de 5.8 inch.

Mate 10 ar urma să coste peste 1100 de dolari, iar Mate 10 Lite pe jumătate. Debutul lor va avea loc la Munchen pe 16 octombrie, iar Huawei a mai ales oraşe germane pentru lansările sale, deci nu ar fi chiar o premieră. Ne aşteptam la o cameră duală aici, cu tehnologie Leica de nouă generaţie, poate şi la debutul noului chipset Kirin 970, dacă e gata deja.

Sunt sigur că vor începe şi scăpările în curând şi că vom vedea un ecran edge to edge.

Via: pocketnow.com
Taguri: Huawei Huawei Mate 10 Mate 10 Data lansare Debut phablet 6 inch Specificatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.