Huawei Mate 20 Pro şi Mate 20 X primesc actualizarea la EMUI 9.1 şi modul de captură foto "Moon"

5.179 ori
<b>Huawei Mate 20 Pro şi Mate 20 X primesc actualizarea la EMUI 9.1 şi modul de captură foto "Moon"</b>E sezonul actualizărilor software pentru Huawei şi am auzit tot mai multă lume menţionând că a primit Android 9.0 Pie pe Huawei Mate 20 Lite şi P20 Lite. Vin update-uri şi pe flagship-urile de toamnă 2018, iar Huawei Mate 20 Pro, Mate 20 X şi Mate RS..

E sezonul actualizărilor software pentru Huawei şi am auzit tot mai multă lume menţionând că a primit Android 9.0 Pie pe Huawei Mate 20 Lite şi P20 Lite. Vin update-uri şi pe flagship-urile de toamnă 2018, iar Huawei Mate 20 Pro, Mate 20 X şi Mate RS Porsche Design trec în curând la o nouă versiune de software.

Aceste 3 terminale ajung la EMUI 9.1 pe 27 iunie, deci în câteva zile. Actualizarea a fost deja oferită în China, iar EMUI 9.1 vine la pachet cu acel mod de captură foto "Moon Mode", dar asta doar pe Mate 20 Pro şi Mate 20 X. Este un mod care foloseşte inteligenta artificială pentru a realiza o captură mai reuşită a Lunii, fără vreun trepied său obiectiv special cu zoom.

Pentru a folosi Moon Monde trebuie să încadraţi satelitul Pământului cu camera şi să activaţi modul AI. Apoi creşteţi zoom-ul la cel puţin 4X şi AI-ul va recunoaşte Luna, setând cele mai bune opţiuni de ISO, expunere, focalizare şi shutter. Bănuiesc că EMUI 9.1 aduce pe aceste telefoane şi noul file system EROFS, care face că aplicaţiile să se mişte/încarce mai rapid şi să ocupe mai puţin spaţiu. Ar trebui să vină și GPU Turbo 3.0.

Între timp Huawei continuă testele interne cu Android Q şi EMUI 10. A promis chiar că o parte din telefoanele sale vor primi Android Q, iar seria P30 se află pe listă.

Material Video Promovat:

Samsung Galaxy Active 2 LTE Unboxing și Setup, plus activare Orange Number Share

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×